Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste cât se poate de proastă pentru Cosmin Olăroiu. Venirea lui Conte la Inter îl poate afecta direct pe tehnicianul român

Veste cât se poate de proastă pentru Cosmin Olăroiu. Venirea lui Conte la Inter îl poate afecta direct pe tehnicianul romângalerie foto

Inter Milano

Comentarii

Presa din Italia scrie că Internazionale Milano este tentată să-l ”repatrieze” pe Eder Martins pentru a-l include in tranzacţia Barella.

Antonio Conte îl doreşte cu orice preţ pe fotbalistul celor de la Cagliari, Nicolo Barella (22 de ani). Fostul selecţioner al Italiei, campion în Anglia cu Chelsea şi în Italia cu Juve, l-a trecut în capul listei de achiziţii pe Barella, fotbalist vânat de toţi granzii din Serie A. Mijlocaşul născut la Cagliari a debutat anul trecut în naţionala Italiei şi este considerat unul dintre cele mai de viitor produse ale fotbalului din această ţară.

Iar Inter Milano a demarat deja negocierile pentru transferul său. La solicitarea lui Antonio Conte, patronul nerrazurilor (care este şi proprietarul lui Jiangsu Suning, echipa lui Cosmin Olăroiu) a discutat deja cu Tommaso Giulini (proprietarul lui Cagliari) detaliile mutării lui Barella pe Giuseppe Meazza.

35 de milioane de euro oferă Internazionale Milano pentru Barella şi doi jucători la schimb. Unul dintre ei pare să fie Facundo Colidio, atacant cumpărat de Inter de la Boca pentru 9 milioane de euro. Cel de-al doilea ar urma să fie ales între Karmoh şi Eder Martins. Al doilea dintre ei este fotbalistul lui Cosmin Olăroiu la Jiangsu Suning şi unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din Super Liga Chineză.

În vârstă de 32 de ani, Eder a ajuns în 2018 la Jiangsu Suning, formaţie pentru care în 30 de meciuri a marcat 18 goluri şi a reuşit 12 pase decisive. El formează un cuplu de atac excelent cu Alex Teixeira, coechipierul său de la Jiangsu. Eder mai are contract pentru doi ani cu formaţia lui Olăroiu, dar ţinând cont de patronatul comun al celor două formaţii, italianul de origine italiană s-ar putea întoarce în Serie A. Decizia aparţine până la urmă celor de la Cagliari.

Conte a dat deja prima lovitură: Dzeko va juca la Inter Milano

Proaspăt numit pe banca tehnică a lui Inter Milano, Antonio Conte a dat deja primul tun pe piaţa transferurilor. Inter l-ar fi cumpărat de la AS Roma pe Edin Dzeko, susţine Mediaset.

Vârful bosniac va semna un contract pe două sezoane cu Inter Milano, mai scrie sursa citată. Gruparea de pe Giuseppe Meazza plăteşte 13.5 milioane de euro pentru bosniac, atacant care va încasa un salariu de 4 milioane de euro pe an.

Afla mai multe despre: cosmin olăroiujiangsu suningantonio conte 

viewscnt
Articole similare