Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste proastă pentru selecţionerul Mirel Rădoi! Încă un stranier "s-a rupt". A părăsit terenul în lacrimi

Veste proastă pentru selecţionerul Mirel Rădoi! Încă un stranier "s-a rupt". A părăsit terenul în lacrimi

Fotbal

Comentarii

Internaţionalul român Denis Drăguş (20 de ani) s-a accidentat, sâmbătă, într-o partidă amicală pe care echipa sa, Standard Liege, a câştigat-o împotriva celor de la Kortrijk, scor 3-2.

Denis Drăguş a început partida contra celor de la Kortrijk ca titular şi a fost unul dintre cei mai activi oameni din atacul formaţiei antrenate de Philippe Montanier. Nu s-a ferit să intre în combinaţii, a apărut şi la finalizare, însă o fază care părea una banală i-a încheiat prematur evoluţia. În minutul 27 al meciului, la un balon aruncat în careu, Drăguş a încercat să preia balonul, talonat de un adversar, acesta s-a dezechilibrat şi a aterizat greşit cu piciorul, luxându-şi glezna. Românul a avut nevoie de câteva minute bune pentru a primi îngrijiri medicale, însă rămânerea sa în teren a fost una imposibilă. Medicii au cerut schimbare şi l-au însoţit pe român în afara terenului, oferindu-i sprijin.

Tânărul fotbalist român a jucat foarte puţin sezonul trecut, iar în această stagiune de pregătire avea şansa să-i demonstreze lui Philippe Montanier că merită mai mult. Rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea fostului jucător de la Viitorul Constanţa.

Denis Drăguş s-a transferat la Standard Liege în vara lui 2019, de la Viitorul Constanţa, pentru 1.8 milioane de euro. Acesta poate evolua atât ca atacant, cât şi ca aripă. A adunat două prezenţe pentru reprezentativa de seniori a României, dar şi altele cinci pentru "tineret", acolo unde a şi marcat de două ori.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare