Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste uriaşă pentru Iker Casillas! Soţia sa, jurnalista Sara Carbonero, a încheiat cu succes chimioterapia

Veste uriaşă pentru Iker Casillas! Soţia sa, jurnalista Sara Carbonero, a încheiat cu succes chimioterapia

Diverse

Comentarii

Soţia fotbalistului Iker Casillas, jurnalista Sara Carbonero, în vârstă de 35 de ani, a încheiat cu succes chimioterapia, tratament pe care l-a urmat ca măsură de prevenţie după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian în urmă cu jumătate de an, scrie El Pais.

În luna mai, prezentatoarea TV a anunţat public că a fost operată de o tumoare malignă descoperită la un control de rutină.

„Din fericire, am descoperit-o la timp, dar îmi rămân câteva luni de luptă în timp ce urmez tratamentul corespunzător”, a scris Carbonero la acel moment.

După jumătate de an, Carbonero a primit un pronostic bun din partea medicilor, potrivit revistei ¡Hola!.

Sara Carboero, ambasadoare UNICEF, a aflat că este bolnavă la scurt timp după ce revenise la Mediaset, după doi ani de absenţă. În ultimele luni a renunţat la munca în televiziune şi la contractele de publicitate. A continuat să lucreze pentru firma Slow Love pe care a înfiinţat-o împreună cu Isabel Jiménez, prezentatoare de ştiri, şi cu Mayra del Pilar, stilistă la Telecinco.

Luni, Iker Casillias a revenit la antrenamentele FC Porto, după ce a suferit, pe 1 mai, un infarct.

Casillas şi Carbonero s-au căsătorit în 2016, după o relaţie de şase ani. Împreună au doi copii, Martin şi Lucas, de şase, respectiv trei ani.

Afla mai multe despre: casillassara carbonerocancerchimioterapie 

viewscnt
Articole similare