Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veşti rele pentru City! Guardiola a anunţat cât va lipsi De Bruyne, după accidentarea din meciul cu Burnley: ”Este o mare lovitură pentru noi”

Veşti rele pentru City! Guardiola a anunţat cât va lipsi De Bruyne, după accidentarea din meciul cu Burnley: ”Este o mare lovitură pentru noi”

Manchester City

Comentarii

Managerul lui Manchester City, Pep Guardiola (52 de ani), a anunţat ce perioadă de timp va lipsi Kevin De Bruyne (32 de ani), după accidentarea din primul meci al noului sezon din Premier League.

Manchester City a debutat în Premier League ca o campioană veritabilă şi a învins-o pe Burnley, în deplasare, scor 3-0, dar a avut parte şi de veşti rele.

Kevin De Bruyne a fost titular, însă a rezistat doar 23 de minute pe teren, după ce s-a accidentat grav, la coapsa dreaptă, aşa cum a făcut-o şi finala Ligii Campionilor din sezon trecut, când a jucat doar 35 de minute.

Având în vedere fragilitatea fizică a belgianului, Pep Guardiola l-a menajat în pregătirea de vară şi în meciurile amicale, dar şi în Supercupa Angliei cu Arsenal, unde a fos rezervă şi a jucat doar 27 de minute.

Veşti rele pentru City! Guardiola a anunţat cât va lipsi De Bruyne, după accidentarea din meciul cu Burnley: ”Este o mare lovitură pentru noi”

Astfel, după accidentarea suferită de acesta în meciul cu Burnley, Kevin De Bruyne va sta pe bară cel puţin trei luni, astfel că este aşteptat să revină pe teren abia la finalul anului.

”Zilele următoare vom decide dacă se va opera sau nu, dar va lipsi câteva luni de pe teren. Va lipsi trei sau patru luni.

Accidentarea lui Kevin este o mare lovitură pentru noi, el are câteva calităţi specifice. Îl poţi pierde pentru un meci sau două, dar pentru o perioadă lungă de timp va fi dificil pentru noi. Trebuie să privim înainte.

Avem alternative cu diferite calităţi, diferite talente. Este o altă oportunitate, viaţa îţi oferă asta. Sunt sigur că vor profita de asta”, a declarat Pep Guardiola, potrivit dailymail.co.uk.

Manchester City se va duela cu Sevilla în Supercupa Europei miercuri, 16 august, de la ora 22:00.

Afla mai multe despre: kevin de bruynemanchester citypep guardiola 

viewscnt
Articole similare