Experiențe împreună.
You are here:

Vicecampioanele mondiale rămân la Râmnicu Vâlcea. Biletele pentru confruntarea cu Gyor s-au vândut ca pâinea caldă

Vicecampioanele mondiale rămân la Râmnicu Vâlcea. Biletele pentru confruntarea cu Gyor s-au vândut ca pâinea caldă

Handbal

Comentarii

Campioana României, SCM Râmnicu Vâlcea a reuşit să le convingă pe viecampioanele mondiale, ibericele Marta Lopez şi Alicia Fernandez, să accepte prelungirea contractelor.

Marta Lopez, Alicia Fernandez şi Mireya Gonzalez sunt cele trei jucătoare de la SCM Râmnicu Vâlcea care s-au încununat vicecampioane mondiale cu naţionala Spaniei, în luna decembrie a anului 2019, după o finală pierdută în faţa Olandei, scor 29-30.

Alicia Fraga Fernandez (27 de ani) a fost desemnată de către FRH cea mai valoroasă jucătoare din Liga Florilor - Liga Naţională şi a semnat prelungirea contractului pe încă un an de zile, chiar dacă era curtată de marile forţe ale Europei. Va fi al patrulea an la Vâlcea pentru Alicia Fernandez.

De asemenea, tot pe un an de zile a semnat şi Marta Lopez (30 de ani), jucătoare care a ajuns la Vâlcea tot în 2007, odată cu Alicia Fernandez şi este una dintre cele mai valoroase extreme drepte din Europa.

Cea de-a treia jucătoare din lotul Vâlcei, finalistă de Campionat Mondial cu Spania, Mireya Gonzalez, mai are un an de contract şi va rămâne şi ea la club pentru următorul sezon.

Bilete epuizate pentru meciul SCM Râmnicu Vâlcea - Gyor

Râmnicu Vâlcea înfruntă campioana Europei Gyor, sâmbătă, de la ora 15, însă capacitatea sălii din Vâlcea nu a putut satisface cererea de bilete din partea fanilor. S-au solicitat peste 10.000 de bilete, în condiţiile în care Sala Sporturilor "Traian" din Vâlcea poate suporta cu greu 3.000 de locuri. Astfel, în doar trei ore, toate biletele puse în vânzare de organizatori s-au epuizat.

  • SCM Râmnicu Vâlcea este pe locul 4 în Grupa Principală 2, cu patru puncte, în timp ce Gyor este lider, cu 11 puncte.

 

viewscnt
Articole similare
Ești client de servicii mobile sau fixe la Telekom? Activează factura electronică pentru a o primi prin email. Astfel te protejezi pe tine, pe cei dragi și pe cei care-ți aduc factura! Află mai multe