Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Alexandru Mitriţă, gol frumos în Arabia Saudită! Şi-a scos echipa dintr-o situaţie dificilă. Cum a marcat

VIDEO | Alexandru Mitriţă, gol frumos în Arabia Saudită! Şi-a scos echipa dintr-o situaţie dificilă. Cum a marcat

Stranieri

Comentarii

Alexandru Mitriţă (25 de ani) a marcat pentru Al Ahli în Arabia Saudită. Fostul star al Craiovei a înscris într-o partidă cu Al Raed.

Mitriţă a fost titular la Al Ahli în partida contra lui Al Raed şi a adus egalarea pentru echipa sa, în minutul 55, după ce Nikolic deschisese scorul pentru Al Raed, în minutul 13. Al Somah a înscris golul victoriei în prelungiri, în minutul 90+2.

Reuşita românului a venit după o pasă primită de la Al Somah, în careu. Mitriţă a reuşit să preia şi să se întoarcă pe lângă un adversar în careu, apoi l-a învins pe portar cu un şut cu stângul. Echipa lui Mitriţă se menţine pe locul 2 în prima ligă din Arabia Saudită, la un punct în spatele lui Al Hilal, gruparea antrenată de Răzvan Lucescu.

Este al patrulea gol reuşit de Alexandru Mitriţă în Arabia Saudită, în acest sezon, iar românul mai are în cont şi trei pase de gol.

 

Afla mai multe despre: alexandru mitritagolal ahlivideo 

viewscnt
Articole similare