Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | "Arbitrul şi-a făcut treaba. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva!" Şumudică, supărat după Beşiktaş - Gaziantep 3-0: "Am vorbit la club să facem nişte şorturi cu buzunare..."

VIDEO | "Arbitrul şi-a făcut treaba. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva!" Şumudică, supărat după Beşiktaş - Gaziantep 3-0: "Am vorbit la club să facem nişte şorturi cu buzunare..."

Stranieri

Comentarii

Marius Şumudică (48 de ani) a revenit în ţară, duminică, după ce Gaziantep FK a fost învinsă de Beşiktaş cu 3-0, pe terenul trupei din Istanbul, şi a vorbit despre maniera potrivnică de arbitraj de care a avut parte. Antrenorul nou promovatei spune că "arbitrul" şi-a făcut datoria şi că Gaziantep trebuia să primească un penalty care nu i s-a acordat. În stilu-i caracteristic, Şumudică a făcut o remarcă amuzantă legată de arbitraj şi echipa sa.

Beşiktaş a câştigat cu 3-0 meciul jucat împotriva lui Gaziantep FK, pe teren propriu, la prima partidă a lui Sergen în faţa propriilor suporteri. Burak Yilmaz (52, penalty), Kevin Prince Boateng (70) şi Jermain Lens (90+4) au marcat golurile care au asigurat victoria pentru "vulturii" lui Sergen în faţa a peste 40 de mii de spectatori.

Şumudică a atras atenţia asupra menierei de arbitraj de care a avut parte echipa sa şi, mai mult, acesta a spus că, în ciuda scorului, Gaziantep FK nu a fost călcată în picioare de Beşiktaş.

"(Supărare mare după un meci bun făcut de echipa ta...) Asta este viaţa, practic am pregătit meciul şi le-am zis toată săptămâna că va fi destul de greu. Era primul meci al lui Sergen acasă, legenda clubului, stadionul arhiplin, presiune.Arbitrul care şi-a făcut datoria. Deci nu am văzut în viaţa mea să dea aşa penalty. Şi cu VAR. Să ai mâna lipită de corp. Acum le-am propus, am vorbit la club să facem nişte şorturi cu buzunare şi să jucăm cu mâinile în buzunare, că e cel mai bine.



Nu a avut niciun moment intenţia de a-şi mări aria corpului, de a sări într-o poziţie nefirească cu mâna, dar asta e. După care eu am penalty, recunoaşte jucătorul advers, trebuia să îi dea al doilea galben, nu dă penalty, dă galben pentru simulare jucătorului meu care săptămâna viitoare nu joacă. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Se creează o imagine falsă la noi în ţară că au marcat 4 goluri din ofsaid. Să le spun celor din presa românească că cele 4 goluri din ofsaid care sunt marcate de către Beşiktaş, acum regulamentul este următorul: chiar dacă un jucător stă lângă bară şi are cârcei şi se ţine de bară, şi ajunge mingea la el, şi este ofsaid de 10 metri, arbitrul lasă oricum faza, marchează gol, după care dă ofsaid. Aşa a marcat Beşiktaş cele 4 goluri.

Să nu creadă cineva că ne-au călcat în picioare. Şi noi am avut 4 situaţii. La 0-0 penalty, eu am avut la 2-0 penalty şi trebuiau să rămână în 10 oameni şi ultimul gol l-am luat în minutul 94. Astea sunt echipele mari în Turcia şi asta e. Nu ai nicio şansă.

(n.r - Erau supăraţi că i-am bătut în tur) Ce să facem?"
, a spus Marius Şumudică, duminică, la revenirea în ţară, exclusiv pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: marius sumudicagaziantep fk 

viewscnt
Articole similare