Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Atac dur al lui Eugen Neagoe: "Vrem să fim respectaţi de arbitri. Simt o amărăciune". Vaşvari a recunoscut: "Am făcut penalty"

VIDEO | Atac dur al lui Eugen Neagoe: "Vrem să fim respectaţi de arbitri. Simt o amărăciune". Vaşvari a recunoscut: "Am făcut penalty"

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Sepsi a pierdut meciul cu CFR Cluj, scor 1-2, în urma unui gol primit în minutele de prelungiri. Deac a transformat cu siguranţă penalty-ul acordat de centralul Andrei Chivulete la duelul dintre Mureşan şi Vaşvari.

"Am discutat civilizat cu toată brigada de arbitri. Nu am folosit cuvinte care să-l deranjeze pe domnul Chivulete. Şi eu muncesc de dimineaţă până seara, sunt departe de familie şi, când sunt tratat cum sunt tratat, simt o amărăciune. Am cerut doar să fim trataţi aşa cum trebuie.

CFR este o echipă cu jucători valoroşi, este campioana României, dar noi am făcut un meci bun şi nu meritam să pierdem. Sunt foarte dezamăgit de felul în care suntem trataţi. Este aceeaşi brigadă de arbitri pe care am avut-o şi la Cluj, când am pierdut. Nu vreau să vorbesc despre penalty, vreau să vorbesc despre alte lucruri care s-au întâmplat în teren. Un jucător al CFR-ului a lovit un adversar şi n-a păţit nimic. Cred că suntem singura echipă din campionat care nu a primit penalty" , a declarat antrenorul lui Sepsi, Eugen Neagoe.

"Am fost în marcaj cu Mureşan, l-am scăpat puţin şi cred că a fost penalty. Da, cred că a fost penalty, n-am ce să zic. Însă, nu cred că meritam să pierdem acest meci. I-am dominat în multe momente pe cei de la CFR Cluj. S-a terminat acest tur pentru noi, nu suntem pe un loc de play-off, dar mai avem multe etape de jucat" , a declarat Gabriel Vaşvari.

"Este dificil de suportat acest rezultat, dar nu avem ce face, trebuie să strângem rândurile şi să câştigăm următorul meci. După ce au rămas în inferioritate numerică, am dominat meciul, dar n-am fost atenţi la faza fixă din ultimele minute şi am fost pedepsiţi", a spus Florin Ştefan.

Afla mai multe despre: sepsicfr clujvasvari 

viewscnt
Articole similare