Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Atac furibund după derby-ul Sibiului: "A fost antijoc, asta au încercat, au stat mult pe jos, au întârziat orice repunere"

VIDEO | Atac furibund după derby-ul Sibiului: "A fost antijoc, asta au încercat, au stat mult pe jos, au întârziat orice repunere"
Comentarii

Gaz Metan e în continuare pe loc de play-off în Liga 1, dar poziţia medieşenilor este în pericol după ultimele rezultate. Antrenorul Edward Iordănescu a găsit şi câteva explicaţii la finalul meciului cu Hermannstadt, terminat la egalitate, scor 1-1.

Arbitrajul şi stilul de joc practicat de Hermannstadt au fost lucrurile pe care le-a acuzat Edward Iordănescu după ce Gaz Metan a bifat a cincea remiză a sezonului. 

"Am avut un coleg pe banca Hermannstadt-ului, mă refer la Eugen Neagoe, pe care îl respect într-un mod deosebit, un antrenor foarte bun, care sunt sigur că va face treabă foarte bună la Sibiu, dar azi lucrurile au fost foarte clare.

Prima repriză nu a aparţinut nimănui, mai multă preocupare pentru Gaz Metan să construiască, dar am fost lenţi la construcţie, n-am avut circulaţia pe care o antrenăm şi pe care eu o doresc, n-am avut mobilitatea şi dinamica în joc, nu ne-am mişcat suficient, nu am spart liniile.

Prima repriză a fost una cu un joc anost şi cu un rezultat care dacă nu ar fi fost momentul cu Boubacar Fofana, care am înţeles că şi dumneavoastră aţi comentat la televizor că a fost penalty clar, dacă s-ar fi dat, puteam să intrăm cu 1-0 la pauză.

În a doua repriză, adversarul a cedat total, a fost antijoc, asta au încercat, au stat mult pe jos, au întârziat orice repunere, au fragmentat.

Mă declar nemulţumit, pentru că cred că meritam cele trei puncte şi cred că ne lipseşte în ultima perioadă foarte mult şi şansa.

Cât despre evoluţia avută de Darius Olaru: "A făcut un joc bun, a fost implicat şi mă bucur că creşte. E un jucător ofensiv şi trebuie să marcheze mai mult, să ofere assist-uri, să aducă clarviziune în jocul nostru", a declarat Edward Iordănescu.

Imediat a venit şi replica omologului lui Edward Iordănescu de pe banca lui Hermannstadt, Eugen Neagoe.

"Cred eu că am făcut un joc destul de bun şi tactic băieţii au stat foarte bine, au respectat ceea ce am lucrat la antrenamente. Mediaşul chiar dacă este o echipă bună, cu jucători valoroşi, în prima repriză nu ştiu dacă au ajuns în careul nostru. Am reuşit să marcăm un gol frumos. 

La 1-1 pot să spun că am avut acolo cele două ocazii, Dâlbea cu capul şi Luchin. Rezultatul este cel corect pentru că şi noi şi Mediaş am luptat, am făcut un efort foarte mare", a declarat Eugen Neagoe.

 

Afla mai multe despre: iordanescugaz metanneagoehermannstadt 

viewscnt
Articole similare