Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Belodedici despre şansele Naţionalei la primul loc în preliminarii: ”Putem să visăm”. De ce îl laudă pe selecţionerul Cosmin Contra

VIDEO | Belodedici despre şansele Naţionalei la primul loc în preliminarii: ”Putem să visăm”. De ce îl laudă pe selecţionerul Cosmin Contra

Echipa națională

Comentarii

Mirel Rădoi, Narcis Răducan, Iulian Miu, Adi Iencsi, Dănuţ Lupu, Ioan Andone sau Miodrag Belodedic au fost implicaţi într-un eveniment caritabil desfăşurat vineri şi organizat de SOS Satele Copiilor România.

După ce a arătat pe teren ca un fundaş din Liga 1, Miodrag Belodedici a vorbit la interviurile de la final despre eveniment, dar şi despre şansele echipei naţionale de fotbal a României în preliminariile Euro 2020.

Fostul mare fundaş al Stelei, al Stelei Roşii şi al echipei naţionale crede că misiunea ”tricolorilor” de a câştigat primul loc în grupă este infernală: ”Putem să ne gândim când punem capul pe pernă, să visăm ce bine ar fi să luăm locul 1. Dar cum? Câştigând meciuri. Noi trebuie să câştigăm, mai ales cu nordicii” explică Belodedici, care şi-a adus imediat aminte de problemele naţionalei de-alungul timpului, contra formaţiilor din nordul Europei: ”Tot timpul am avut probleme cu nordicii, pentru că au ajuns la un nivel bun, cu disciplină în teren mult mai bună decât a noastră. Acum au învăţat şi cu mingea, să paseze, să se mişte... o să fie greu cu ei, o să fie greu” spune Belo.

În schimb, fotbalistul care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu cele două Stele din Estul Europei, vorbeşte la superlativ despre selecţionerul Cosmin Contra şi crede că naţionala României arată bine în mandatul său: ”După cum aţi văzut în ultimele meciuri cu Cosmin, am avut meciuri frumoase, am avut meciuri bune. Avem două, trei viteze în plus, s-a schimbat şi echipa, au venit nişte băieţi tineri şi avem şanse să ne calificăm. Eu cred că o să ne calificăm” mărturiseşte cu optimism Belodedici. 

Afla mai multe despre: miodrag belodediciechipa naţionalăcosmin contra 

viewscnt
Articole similare