Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ce se auzea din vestiarul lui FC Voluntari în timpul conferinţei de presă. Ciobotariu, deranjat: ”Au înnebunit ăştia” :)

VIDEO | Ce se auzea din vestiarul lui FC Voluntari în timpul conferinţei de presă. Ciobotariu, deranjat: ”Au înnebunit ăştia” :)

FC Voluntari

Comentarii

Liviu Ciobotariu a fost deranjat în timpul conferinţei de presă de zgomotele care veneau din vestiarul echipei sale.

FC Voluntari a obţinut o victorie mare în a doua etapă din play-off-ul Ligii 1. Ilfovenii s-au impus cu 3-1 în faţa Universităţii Craiova şi s-au apropiat la doar 3 puncte de olteni, care rămân totuşi pe locul 3.

La final, jucătorii lui FC Voluntari s-au dezlănţuit în vestiar şi au deranjat chiar şi conferinţa de presă susţinută de Liviu Ciobotariu.

Ciobotariu, deranjat la conferinţă de zgomotele care veneau din vestiar

A fost sărbătoare mare în vestiarul lui FC Voluntari. Elevii lui Liviu Ciobotariu au reuşit să câştige cu 3-1 disputa cu Universitatea Craiova, o victorie surprinzătoare, în contextul în care oltenii aveau 7 victorii consecutive.

În urma acestui rezultat, FC Voluntari se apropie la doar 3 puncte de Universitatea Craiova şi ilfovenii speră în continuare că vor reuşi să joace în Conference League.

La finalul partidei, jucătorii lui FC Voluntari au organizat o adevărată petrecere în vestiar şi manelele s-au auzit inclusiv din sala de conferinţe.

De altfel, Liviu Ciobotariu a fost nevoit să trimită un om din staff-ul său să-i calmeze pe jucătorii săi, pentru a putea începe conferinţa: ”Spune-le să dea mai incet, te rog! Au înnebunit ăştia!”.

Antrenorul lui FC Voluntari a vorbit apoi despre atmosfera din vestiarul echipei sale, despre care spune că a contribuit al rezultatele senzaţionale din acest sezon:

”Nu ştiu cum a fost înainte, dar, de când sunt eu aici, atmosfera a fost şi este una ca o familie. Aici, când ajungem, suntem ca o familie, ne punem toţi la masă, ascultăm muzică, e foarte OK.

Avem şi noi multe secrete, unul dintre ele este ”Cerbul Carpatin”, dar n-o să vă spun ce înseamnă”, a spus Liviu Ciobotariu la conferinţa de presă.

FC Voluntari s-a impus cu 3-1 în faţa Universităţii Craiova, prin golurile marcate de Screciu (aut. 7), Ricardinho (67) şi Nemec (73). Pentru olteni a marcat Gustavo, în minutul 64.

 

Afla mai multe despre: ciobotariu 

viewscnt
Articole similare