Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO Chindia - CS Mioveni 2-0. Un BIC mai aproape de Liga 1. Târgoviştenii s-au impus uşor în faţa lui CS Mioveni şi au prima şansă înainte de retur

VIDEO Chindia - CS Mioveni 2-0. Un BIC mai aproape de Liga 1. Târgoviştenii s-au impus uşor în faţa lui CS Mioveni şi au prima şansă înainte de retur

Liga 1

Comentarii

Chindia a învins CS Mioveni în prima manşă a barajului pentru promovare / retrogradare în Liga 1.

Fără prea mari emoţii, Chindia a trecut de CS Mioveni, scor 2-0. Experienţa Ligii 1 a câştigat în faţa entuziasmului din Liga 2, iar trupa lui Emil Săndoi îşi rezervă acum o opţiune serioasă pentru a se menţine în prima ligă.

Cu un mijloc mai bun, cu o defensivă mult mai bine aşezată în teren, dar şi cu maturitatea echipei care a luat mai mult timp cu prima ligă în ultimii ani, Chindia s-a impus prin golurile marcate de Ovidiu Bic şi Ivancic. A fost un 2-0 care a subliniat diferenţa dintre cele două formaţii.

CS Mioveni păstrează şanse la promovare, dar are nevoie acum de o ”remontada” în manşa retur de pe teren propriu. Chindia intră cu prima şansă în meciul retur şi pare mult mai sigură acum de menţinerea pe prima scenă a fotbalului românesc.


LIVE | VIDEO Chindia - CS Mioveni 2-0 (Bic 14, Ivancic 75)

Echipele de start:

Chindia: Aioani - Martac(c), Benga, Dinu, Dumitraşcu - Raţă, Bic - Neguţ, Yameogo, Şerban - Berisha
Rezerve: Moldovan, Mihai, Ivancic, Negrea, Florea, Piftor, Ioniţă, Atănase, Barbu
CS Mioveni: Croitoru - Alexe, Gherghe, Burnea(c), Beţa - Anghelina, Şerban - Isfan, Herghelegiu, Rădescu - Balint
Rezerve: Sima, Ghiţă, Albăstroiu. Trascu, Costin, Stoica, Massaro, Coşereanu, Măzărache


Final de meci. Chindia s-a impus cu 2-0

Min 88. Şut de la distanţă al lui Raul Costin, Măzărache urmăreşte mingea, dar portarul Mihai Aioanii reţine şi faza se linişteşte.

Min 75. GOOOOL Chindia!!! 2-0 pentru formaţia gazdă! Ivancic marchează după o centrare deviată care îl păcăleşte pe Croitoru

Min 65. Fază fixă periculoasă la poarta ospeţilor. Portarul Croitoru se inalţă şi respinge

Min 56. Ocazie pentru CS Mioveni! Anghelina prinde un şut bun, respins cu greu de Aioani în corner

Min 46. Ocazie pentru Chindia! Yameogo scapă spre poartă şi caută colţul lung, dar Croitoru reuşeşte să respingă

Start în repriza a doua

Min 45. Şansă de gol la poarta gazdelor, mingea este deviată şi respinsă 

Min 43. Şut bun expediat de Ivancic, dar mingea trece peste poarta lui Croitoru

Min 28. Martac (Chindia) este avertizat cu cartonaş galben, după o intrare dură la Balint

Min 27. Şut expediat de Raţă, la firul ierbii, dar portarul Croitoru este atent şi reţine

  • Chindia controlează partida şi pare echipa mai puternică după primele 25 de minute. Mijlocul formaţiei lui Săndoi este mai bine organizat şi mai rapid. CS Mioveni pare încă departe de poarta lui Aioani

Min 14. GOOOOL Chindia!! Ovidiu Bic deschide scorul, după o centrare a lui Yameogo, respinsă greşit de Dejan Beţa

Min 9. Herghelegiu dă primele emoţii defensivei gazdă, dar se hotărăşte greu dacă şutează sau pasează şi este blocat

  • Cele două echipe par să se ”studieze” în acest start de meci. Chindia pare formaţia mai agresivă, probabil încercând să profite de avantajul terenului propriu

Min 1. Start de meci la Ploieşti


Duminică, de la 20:30, Telekom Sport 1 transmite în direct, prima manşă din barajul de retrogradare / promovare dintre Chindia Târgovişte (Liga 1) şi CS Mioveni (Liga 2).

Doar trei victorii a obţinut Chindia în playout-ul Ligii 1, iar cu 23 de puncte, formaţia lui Săndoi a terminat ultima în clasament. Formaţia târgovişteană a marcat numai de 9 ori în această fază a competiţiei şi a încasat 17 goluri. Desigur, Chindia are de partea sa avantajul experienţei acumulate pe prima scenă a fotbalului românesc, motiv pentru preşedintele Marcel Ghercu să-şi considere formaţia favorită în partidele cu CS Mioveni:

"Putem spune că suntem favoriţi. Dar totuşi cele două jocuri de baraj, ştiţi foarte bine că sunt ambiţii mari, vor veni şi ei cu o dorinţă foarte mare. Şi eu sper ca toată lumea, jucătorii noştri, să putem să îi recuperăm până duminică aşa cum trebuie şi să putem să abordăm primul joc foarte bine. Vom vedea ce se va întâmpla.”, a declarat Marcel Ghergu, preşedintele Chindiei Târgovişte.

De partea celălaltă, CS Mioveni a fost una dintre echipele bune ale sezonului din Liga 2.  CS Mioveni a încheiat sezonul de Liga 2 pe locul 3 şi este antrenată de Claudiu Niculescu. Din lot, fac parte câţiva jucători interesanţi, unii dintre ei cu meciuri la nivelul primei ligi, aşa cum este cazul jucătorilor Beţa, Costin, Coşereanu sau Balint.

Partida dintre Chindia şi CS Mioveni (meci tur) se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, va fi arbitrată de Istvan Kovacs şi va fi transmisă de Telekom Sport 1.

Formaţii probabile:

CHINDIA: 25. Aioani - 2. Martac, 4. Benga, 15. C. Dinu, 80. D. Dumitraşcu - 22. V. Raţă, 94. O. Bic - 20. Neguţ, 99. C. Barbu, 48. Ivancici - 11. D. Florea


ANTRENOR: Emil Săndoi

MIOVENI: 22. Fl. Croitoru - 28. Beţa, 25. Burnea, 24. R. Gheorghe, 13. C. Alexe - 16. Rădescu, 30. R. Costin, 8. M. Şerban, 10. Coşereanu - 11. Işfan, 7. V. Balint

ANTRENOR: Claudiu Niculescu

viewscnt
Articole similare
Piscina nu le ajunge. David si Victoria Beckham isi sapa un lac pe mosia de 7 milioane de euro