Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Cine-l înlocuieşte pe Toni Petrea pe bancă după apariţia cazurilor de COVID-19 la FCSB! Imagini de la plecarea spre Serbia

VIDEO | Cine-l înlocuieşte pe Toni Petrea pe bancă după apariţia cazurilor de COVID-19 la FCSB! Imagini de la plecarea spre Serbia

FCSB

Comentarii

FCSB a plecat spre Serbia, acolo unde va juca în turul doi preliminar al Europa League, cu Backa Topola, joi, de la ora 22:00. Dintre posibilii înlocuitori ai lui Toni Petrea pentru partida din deplasare, doar secundul Mihai Pintilii a făcut deplasarea.

FCSB a plecat spre Serbia după descoperirea cazurilor de COVID-19

La partida din preliminariile Europa League, echipa va fi condusă de pe banca tehnică de secundul MIhai Pintilii, ca urmare a rezultatului pozitiv primit de principalul Toni Petrea. 

Fostul mijlocaş trecut în staff-ul FCSB şi jucătorii au ajuns pe aeroport, luni, de unde-şi încep drumul spre Serbia, pentru partida cu Backa Topola. 

Conform surselor Telekom Sport, rezultatul testului COVID-19 efectuat de secundul Bogdan Argeş Vintilă a întârziat. În aceeaşi situaţie se află şi un alt antrenor licenţiat, de la echipa secundă a clubului, care trece prin aceeaşi lungă şi stranie aşteptare. Astfel, FCSB nu va avea antrenor licenţia la meciul din Serbia. 

7 cazuri noi de COVID-19 la FCSB

Mai multe cazuri de Covid-19 au fost înregistrate în rândul stafului tehnic la FCSB, iar printre infectaţi sunt antrenorul Anton Petrea şi preparatorul fizic Thomas Neubert.

"FCSB anunţă că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorul Andrei Miron şi mai mulţi membri ai staff-ului: Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) şi Marius Ianuli (Team Manager)", a anunţat FCSB.

Clubul a precizat că aceştia au fost izolaţi conform reglementărilor aflate în vigoare şi nu prezintă simptome.

FCSB joacă, joi, în Serbia, cu Backa Topola, în turul doi preliminar al Ligii Europa.

 

Afla mai multe despre: fcsbcovid-19backa topolamihai pintiliibogdan arges vintila 

viewscnt
Articole similare