Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Constantin Ştefan este un antrenor fericit! Prima reacţie după calificarea istorică în Liga Campionilor. Unde se joacă marele meci cu PSG

VIDEO | Constantin Ştefan este un antrenor fericit! Prima reacţie după calificarea istorică în Liga Campionilor. Unde se joacă marele meci cu PSG

Handbal

Comentarii

Dinamo a învins-o şi în retur pe Sporting Lisabona, scor 26-24 şi s-a calificat în optimile de finală din Liga Campionilor, undeva juca împotriva lui PSG. Constantin Ştefan, antrenorul lui Dinamo, a vorbit la microfonul Telekom Sport despre succesul reuşit de elevii săi.

"Un meci foarte intens, aşa cum le-am jucat pe toate în Liga Campionilor în această ediţie. Mă bucur că ce n-am putut anul trecut, am realizat astăzi. Eu zic că merităm cu prisosinţă, suntem echipa neînvinsă din Liga campionilor în această ediţie. Şi nu pot decât să îmi felicit jucătorii pentru determinarea şi angajamentul pe care l-au avut în dubla manşă cu Sporting. Şi nu în ultimul rând, suporterii, care au fost de milioane astăzi, ne-au împins de la spate. Au fost foarte multe detalii în acest meci, orice detaliu a contat. Am fost mai lucizi, chiar dacă am trecut şi prin perioade mai grele pe parcursul jocului. Am trecut repede peste ele şi cred că victoria este pe deplin meritată", a spus Ştefan despre meciul de duminică seară. 

Pentru Dinamo, în Liga Campionilor, urmează un duel istoric cu PSG, iar problema este unde se va juca meciul de pe teren propriu. Chiar dacă în Sala "Dinamo" atmosfera este una extraordinară, se poate alege varianta unei arene cu o capacitate mai mare, cum ar fi cea de la Cluj: "Nu ştiu unde o să jucăm, cu siguranţă nu putem să jucăm în sala Dinamo. Deocamdată vrem să ne bucurăm pentru această calificare. Ne aşteaptă joi un derbi cu eterna rivală Steaua. Sper să recuperăm jucătorii şi joi să aducem din nou suporterii în sală pentru o victorie mare".

Ştefan a comentat şi decizia Federaţiei Române de Handbal, acea de a reduce numărul jucătorilor extracomunitari, ceea ce reprezintă o mare problemă pentru Dinamo: "Clar dezamăgit, pentru că Dinamo este cea mai defavorizată după decizie. Dar sper ca aceste lucruri să intre pe făgaşul normal şi să spunem cu toţii că în România sunt jucători, fie comunitari, fie extracomunitari, de valoare şi să merită să joace pentru echipele din campionatul intern, să nu îi pierdem".

Afla mai multe despre: constantin stefandinamohandbal 

viewscnt
Articole similare