Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Cristina Neagu e sinceră înaintea turneului preolimpic: "Pornim cu şansa a treia la calificare"

VIDEO | Cristina Neagu e sinceră înaintea turneului preolimpic: "Pornim cu şansa a treia la calificare"

Handbal

Comentarii

Până pe 15 februarie, naţionala României se pregăteşte pentru turneul preolimpic din Muntenegru, desfăşurat în perioada 20-22 martie.

Naţionala României va evolua în grupă împotriva ţării gazdă, a Norvegiei şi a Thailandei. Doar primele două clasate din această grupă vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice din vară.

"Se va pune accent pe pregătirea turneului preolimpic deja, ceea ce este foarte bine din punctul meu de vedere. Cu siguranţă sunt multe lucruri de pus la punct, pentru că sunt multe jucătoare noi. Trebuie să formăm noi relaţii de joc.

Pornim cu şansa a treia din punctul meu de vedere. Norvegia şi Muntenegru sunt favoritele grupei, trebuie să fim realişti, însă asta nu înseamnă că nu avem şansa noastră. Este sport, până la urmă orice se poate întâmpla într-un meci. Ele joacă în prima zi şi noi vom încerca să învingem a doua zi echipa învinsă în prima zi, pentru că asta ar înseamna calificarea la Jocurile Olimpice. 

Avem şansa noastră, credem în ea până la capăt. Am spus-o de multe ori, eu îmi doresc foarte mult să mergem la Jocurile Olimpice şi cred până la capăt. Trei zile, trei meciuri. O să dăm totul acolo şi vom vedea ce se întâmplă.

E prima oară când o să lucrez cu unele dintre fete. O să încerc să vorbesc cu cât mai mult cu ele, să le ajut cât pot de mult ca să închegăm relaţiile de joc cât mai repede, pentru că timpul este foarte scurt. Nu am apucat să lucrez cu Bogdan. Îl ştiu de foarte mult timp. Din câte văd, este foarte încrezător în ceea ce urmează, ceea ce este bine, pentru că trebuie să credem în şansa noastră până la capăt.

Este clar că Thailanda este cel mai slab adversar din grupă. Cred că într-un fel că e bine pentru noi că jucăm cu ele primul meci, intrăm în ritmul competiţiei, după care avem două meciuri foarte importante. 1

E clar un meci în care poate evolua toată lumea, după care urmează meciul împotriva Norvegiei, foarte important. Cred  că ordinea meciurilor e ok pentru noi. O să fie oricum foarte greu, pentru că jucăm trei meciuri în trei zile, este extrem de greu, mai ales că programul este deja foarte încărcat. Dar adrenalina va fi foarte mare şi dorinţa de victorie la fel, aşa că o să dăm tot ce putem în acele trei zile" , a declarat Cristina Neagu.

viewscnt
Articole similare
Ești client de servicii mobile sau fixe la Telekom? Activează factura electronică pentru a o primi prin email. Astfel te protejezi pe tine, pe cei dragi și pe cei care-ți aduc factura! Află mai multe