Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Cursă perfectă: Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Canadei! Hamilton a greşit strategia şi a terminat pe locul cinci

VIDEO | Cursă perfectă: Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Canadei! Hamilton a greşit strategia şi a terminat pe locul cinci

Formula 1

Comentarii

Marele Premiu al Canadei a fost câştigat de Sebastian Vettel, la capătul unei curse absolut perfecte pentru pilotul celor de la Ferrari. Vettel a condus pe toată durata celor 70 de tururi şi a urcat pe primul loc în clasamentul piloţilor, după şapte etape disputate până acum.

Ferrari a avut nevoie de 14 ani pentru a se impune din nou în Canada. Sebastian Vettel a reuşit să câştige Marele Premiu de la Montreal, în timp ce podiumul a fost completat de Bottas şi Verstappen. Lewis Hamilton, cel care a şi contestat deciziile echipei sale, a terminat pe poziţia a 5-a.

Aceasta a fost a 50-a victorie din carieră a lui Vettel, a doua la Montreal şi a treia în acest an.

Australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull a trecut linia de sosire al patrulea (a fost al şaselea la start), înaintea britanicului Lewis Hamilton de la Mercedes, clasat al cincilea (al patrulea pe grilă) şi a finlandezului Kimi Raikkonen de la Ferrari, al şaselea (al cincilea pe grilă).

Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine germanul Nico Hulkenberg, spaniolul Carlos Sainz jr, ambii de la Renault, francezul Esteban Ocon de la Force India şi Charles Leclerc din Monaco, de la Sauber.

În urma acestor rezultate, Vettel a revenit în fruntea clasamentului piloţilor, cu 121 de puncte. Hamilton este pe locul 2, cu 120 de puncte.

Următoarea cursă va avea loc la 24 iunie, în Franţa, pe Circuitul Paul Ricard din Le Castellet (sud, lângă Marsilia). Grand prix-ul francez revine în calendarul F1 după zece ani.

22:45 | Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Canadei.

22:10 | Fernando Alonso a abandonat în turul 43, după o problemă la monopost.

22:03 | Vettel şi Bottas, intrare la rând la boxe, în turul 38. Se păstrează ordinea şi la ieşire. Vettel e primul, Bottas pe locul secund. Hamilton e pe cinci.

21:55 | ”De ce am intrat aşa repede la boxe?!”. Hamilton n-a înţeles decizia echipei sale.

21:37 | După 17 tururi, Hamilton şi Verstappen intră în acelaşi timp la boxe. Verstappen revine pe patru, în timp ce Hamilton a căzut pe şase.

21:31 | Vettel e primul, Bottas e pe locul secund, în timp ce podiumul e completat de Verstappen. Lewis Hamilton e în continuare pe poziţia a patra.

21:16 | Început nefast de cursă la Montreal. E nevoie de safety car din primul tur, după ce Hartley a intrat în Stroll.

UPDATE | Start în Marele Premiu al Canadei!!!

UPDATE |  Germanul Sebastian Vettel (Ferrari) va porni de pe prima poziţie a grilei, duminică, în Marele Premiu al Canadei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula1, ca urmare a rezultatelor înregistrate în calificările de pe circuitul de la Montreal.

Vettel a mai fost în pole position în acest an în Bahrain, China şi Azerbaidjan. Pe locul doi în calificări s-a clasat Valtteri Botas, pe trei olandezul Max Verstappen, pe patru Lewis Hamilton şi pe cinci Kimi Raikkonen.

Cursa se vede duminică, de la 21:10, în direct la Telekom Sport 1. Cele mai importante momente se văd şi pe telekomsport.ro

Rezultatele calificărilor sunt următoarele:

1. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:10.764

2. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 1:10.857

3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:10.937

4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:10.996

5. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:11.095

6. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 1:11.116

7. Nico Hulkenberg (Germania/Renault) 1:11.973

8. Esteban Ocon (Franţa/Force India) 1:12.084

9. Carlos Sainz jr. (Spania/Renault) 1:12.168

10. Sergio Perez (Mexic/Force India) 1:12.671

11. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) 1:12.606

12. Brendon Hartley (Noua Zeelandă/Toro Rosso-Honda) 1:12.635

13. Charles Leclerc (Monaco/Sauber-Ferrari) 1:12.661

14. Fernando Alonso (Spania/McLaren-Renault) 1:12.856

15. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren-Renault) 1:12.865

16. Pierre Gasly (Franţa/Toro Rosso-Honda) 1:13.047

17. Lance Stroll (Canada/Williams) 1:13.590

18. Serghei Sirotkin (Rusia/Williams) 1:13.643

19. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber-Ferrari) 1:14.593

20. Romain Grosjean (Franţa/Haas-Ferrari) – fără timp


 

 

 Cu acest prilej, pilotul spaniol Fernando Alonso, campion mondial în 2005 şi 2006, va disputa a 300-a sa cursă din Marele Circ.

Antrenamentele pentru Marele Premiu al Canadei vor avea loc vineri, de la 21:00, şi vor fi transmise la Telekom Sport 2. A doua zi, de la aceeaşi oră şi pe acelaşi post, vor putea fi urmărite calificările, pentru ca duminică să se dea startul celei de-a şaptea etape a Campionatului Mondial de Formula 1, de această dată pe Telekom Sport 1.

Anul trecut, Marele Premiu al Canadei a fost câştigat de Lewis Hamilton, care avea să câştige şi titlul de campion mondial la finalul sezonului, al patrulea din carieră.

Înaintea Marelui Premiu al Canadei, clasamentul piloţilor (primele zece locuri) este următorul:

1. Lewis Hamilton – 110 de puncte;

2. Sebastian Vettel – 96;

3. Daniel Ricciardo – 72;

4. Valtteri Bottas – 68;

5. Kimi Raikkonen – 60;

6. Max Verstappen – 35;

7. Fernando Alonso – 32;

8. Nico Hulkenberg – 26;

9. Carlos Sainz – 20;

10. Kevin Magnussen – 19.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Mercedes - 178 puncte,

2. Ferrari - 156;

3. Red Bull – 107;

4. Renault – 46;

5. McLaren Renault – 40;

6. Force India – 26;

7. Haas – 19;

8. Toro Rosso - 19;

9. Sauber – 11;

10. Williams - 4.

Afla mai multe despre: hamiltonf1telekomvettelcursalive 

viewscnt
Articole similare