Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Edward Iordănescu, dezvăluiri din Spania: ”Am avut o discuţie cu Gigi Becali...nu a închis total uşa”

VIDEO | Edward Iordănescu, dezvăluiri din Spania: ”Am avut o discuţie cu Gigi Becali...nu a închis total uşa”

Superliga

Comentarii

Edward Iordănescu, antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş a vorbit din cantonamentul din Spania al echipei sale despre campania de transferuri a medieşenilor.

Printre subiectele despre care Edward Iordănescu a discutat în conferinţa de presă susţinută în Spania a fost şi campania de transferuri a echipei sale, Gaz Metan Mediaş.

Edward Iordănescu speră încă la Darius Olaru. ”Am discutat cu Gigi Becali”

El s-a declarat încântat de felul în care Ioan Hora, singurul transfer al medieşenilor de până acum, a gestionat negocierile cu Gaz Metan: ”Singura venire oficializată până în acest moment este cea a lui Hora, de care sunt foarte bucuros. M-am bucurat pentru că am simţit deschidere totală din partea lui şi nu a ezitat în a spune da ofertei noastre, care în ciuda speculaţiilor nu a fost una foarte mare. Hora a venit în nişte condiţii decente, nu depăşeşte cel mai mare salariu care era deja la Mediaş” a mărturisit Iordănescu.

Tehnicianul Gazului a atins şi subiectul Darius Olaru, fotbalist transferat în această iarnă oficial de FCSB. ”Este jucătorul lor de 6 luni de zile” a mărturisit Iordănescu Junior, care apoi a confirmat că a discutat cu Gigi Becali pentru a-i prelungi şederea lui Olaru la formaţia ardeleană: ”A plecat Olaru şi sunt şanse extrem de mici ca el să se întoarcă, probabil că el va rămâne la FCSB, până la urmă decizia a fost a lor. Eu nu am vrut să influenţez decizia pentru că la mijloc e şi destinul unui jucător. Ştiu că cu o anumită parte a sufletului şi-ar fi dorit să ducă munca la capăt. M-am gândit, pentru că am văzut că s-a mai practicat asta la FCSB şi avem şi un caz recent, cazul Miron, care a fost lăsat exact pentru cele trei etape. Am avut o discuţie cu patronul lui FCSB, nu a închis total uşa, dar şi-a manifestat dorinţa de a-l avea în pregătire. Mie asta mi-a dat puţin planurile peste cap, pentru că şi noi avem strategia noastră” a mai explicat Edward Iordănescu din cantonamentul echipei sale din Spania. 

  •  21 de meciuri a jucat Darius Olaru în actuala stagiune la Gaz Metan

  • 3 goluri a reuşit internaţionalul de tineret

  • 2 pase decisive are Olaru în 1771 de minute jucate la Mediaş în acest sezon

Afla mai multe despre: edward iordănescugigi becali 

viewscnt
Articole similare