Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Emil Săndoi, antrenor Chindia Târgovişte: "Băieţii merită felicitări! Am început cu lejeritate, dar ne-am revenit pe parcurs"

VIDEO | Emil Săndoi, antrenor Chindia Târgovişte: "Băieţii merită felicitări! Am început cu lejeritate, dar ne-am revenit pe parcurs"

Fotbal

Comentarii

Chindia Târgovişte a rămas în Liga 1 după ce a remizat, miercuri, pe terenul celor de la CS Mioveni, scor 1-1, după ce se impusese în tur, la Ploieşti, scor 2-0.

Emil Săndoi l-a înlocuit pe Viorel Moldovan la cârma celor de la Chindia Târgovişte, a bifat nouă partide, şi ar fi trebuit ca în sezonul viitor să activeze în Liga a 2-a, după ce a retrogradat pe teren. Şansa echipei a fost mărirea numărului de echipe pentru următoarea ediţie din Liga 1. Faptul că s-a trecut de la 14 la 16, le-a oferit încă o şansă să rămână  în Liga 1, iar aceştia au profitat din plin. Acum, Emil Săndoi trebuie să-şi regândească strategia pentru următorul sezon, pentru a nu mai trece prin aceleaşi emoţii.

"Băieţii merită felicitări, mai puţin noi. Şi noi i-am felicitat după joc. Nu pot să spun că sunt foarte mulţumit de evoluţia de azi, pentru că am început foarte greu partida. Probabil că indiferent cât am încercat noi să le transmitem că suspansul va rămâne în continuare şi pentru al doilea joc, vă aduceţi aminte că asta am declarat după prima partidă, chiar dacă câştigasem 2-0. Am început cu o lejeritate care putea să ne coste. E important că am reuşit să revenim pe parcurs, cred că în a doua repriză am gestionat bine situaţia. Am controlat mai mult partida. Bănuiam că în momentul în care o să înscriem o să ne fie mai uşor. 

Vreau să-l felicit pe Claudiu Niculescu, eu am fost şi coleg de echipă, i-am fost şi antrenor, în primii mei paşi ai antrenoratului, la Universitatea Craiova. A făcut o treabă nemaipomenită aici. Eu cred că numai şansa a făcut să nu fie în prima ligă. Eu vreau să-l felicit pentru munca pe care a făcut-o, să creadă în continuare în calităţile pe care le are, pentru că e un băiat deosebit şi fotbalul îl va răsplăti, mai devreme sau mai târziu. N-a fost ziua lui azi. Nu pot să spun că-mi pare rău, pentru că mă bucur pentru noi", a declarat Emil Săndoi, la finalul partidei de la Mioveni.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare