Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Emmanuel Culio, ultimul discurs la CFR Cluj după ce a scris istorie pentru clubul din Gruia: "Eu mai stau aici patru luni pentru club, dar e degeaba pentru mine"

VIDEO | Emmanuel Culio, ultimul discurs la CFR Cluj după ce a scris istorie pentru clubul din Gruia: "Eu mai stau aici patru luni pentru club, dar e degeaba pentru mine"

Superliga

Comentarii

Emmanuel Culio a oprit aventura sa ca jucător la CFR Cluj la 36 de ani şi a anunţat că se va duce în Argentina pentru a juca fotbal. Totuşi, mijlocaşul a susţinut că doreşte să revină alături de Dan Petrescu, dar ca secund.

Argentinianul a susţinut că a avut posibilitatea să joace până la finalul sezonului la CFR Cluj, dar nu ar fi fost împăcat. Culio a mai susţinut că familia a fost principalul motiv pentru care a ales să se întoarcă în ţara natală: "Am fost emoţionat de prima oară când am luat decizia de a merge în Argentina, la familia mea. Asta a fost după meciul de la Lazio, de pe Olimpico. Acolo am luat decizia. De atunci am fost foarte, foarte emoţionat. Şi astăzi, incredibil. Mulţumesc tuturor celor din Cluj, care au venit la stadion luni seara, pe frig şi a fost stadionul aproape plin, incredibil.  A fost foarte, foarte frumos. 

Eu nu mă retrag din fotbal. O să mai joc încă un an, doi şi vreau să fac şi cursul de antrenori, pentru că după aceea, eu vreau să vin aici, înapoi şi să lucrez cu nea Dan. (n.r. - te întorci secund lângă Dan Petrescu) Da, indiferent unde va fi el. Dar ca să te pregăteşti să faci cursurile de antrenori, sunt 2-3 ani, nu e aşa uşor. Decizia a fost foarte, foarte grea. Eu, aşa cum le-am spus celor din conducere şi antrenorului, fără familie nu pot să joc. Familia e viaţa mea. Eu nu pot să joc fără familie. Să stea familia acolo, în Argentina, şi eu să stau singur aici, fără copil, fără soţie eu nu pot asta. Dacă rămân aici, eu trebuie să fiu în primul rând corect cu mine şi după aceea cu colegii, cu antrenorul, cu cei din conducere. Dacă eu stau aici, pentru ce? Dacă nu pot să joc normal, joc greu, nu e bine nici pentru echipă, nici pentru Cluj, nici pentru mine. Eu mai stau aici patru luni pentru club, dar e degeaba pentru mine. Eu nu vreau asta, nu vreau să fur bani, vreau să fiu corect cu tot.

Eu vreau să mulţumesc României, că mi-a dat tot. Pentru mine şi pentru familie. Asta nu uit. 13.45 În inima mea, tot timpul va fi cu mine România. Hai, România!", a declarat Emmanuel Culio la final ultimului meci la CFR Cluj din postura de jucător.  

Culio are patru titluri de campion în România, două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, toate cucerite cu CFR Cluj. 

226 de meciuri, 28 de goluri şi 33 de pase decisive sunt cifrele lui Culio la CFR Cluj. 

Afla mai multe despre: emmanuel culiocfr clujplecare emmanuel culio 

viewscnt
Articole similare