Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO EXCLUSIV | Cristi Chivu, interviu rarisim cu presa din România: ”Deocamdată muncesc, învăţ, îmi place să stau alături de copii”

VIDEO EXCLUSIV | Cristi Chivu, interviu rarisim cu presa din România: ”Deocamdată muncesc, învăţ, îmi place să stau alături de copii”

Serie A

Comentarii

În urma victoriei lui Inter U19 din UEFA Youth League împotriva juniorilor lui Sheriff Tiraspol, Cristi Chivu a oferit un interviu pentru Telekom Sport.

Odată cu retragerea de la Inter Milano, Cristi Chivu s-a apucat de cursurile de antrenor şi a revenit la fosta sa echipă, unde a preluat iniţial grupa de juniori a echipei.

Apoi a fost promovat la U17, după la U18, iar în vara aceasta la U19, sau Primavera, aşa cum este cunoscută în Italia. Chivu învaţă meseria de tehnician alături de cei mai talentaţi tineri ai Interului.

După şapte etape din campionatul Primavera al Italiei, formaţia condusă de Cristi Chivu ocupă poziţia a şaptea, cu trei victorii, trei egaluri şi o înfrângere.

În UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor pentru juniori, Interul fostului căpitan al naţionalei conduce grupa din care mai fac parte Real, Sheriff şi Şahtior, cu 10 puncte după patru etape.

Miercuri, formaţia U19 a Interului a câştigat returul cu Sheriff, scor 4-2. În urma meciului, Chivu a oferit un interviu pentru Telekom Sport.

Cristi Chivu, interviu rarisim cu presa din România

Fostul internaţional român a vorbit despre experienţa sa în Italia, despre meciul împotriva moldovenilor, dar şi despre progresele pe care le face, ca antrenor, alături de echipa sa.

Chivu a dezvăluit că este fermecat de munca alături de tineri şi că iubeşte din suflet ceea ce face, deşi recunoaşte că mai are mult de lucru şi destule de învăţat.

Ne aşteptam că va fi o partidă grea, băieţii... adică copiii, că sunt copii, din punct de vedere emotiv câteodată plătesc preţul acestei competiţii, dar eu zic că e o experienţă utilă pentru ei, pentru creşterea lor.

Şi din punct de vedere individual, cât şi colectiv. Până la urmă, după patru partide avem 10 puncte, ceea ce nu e rău, dar un pic, din punct de vedere al jocului, cred că mai avem mult de muncă.

Deocamdată muncesc, învăţ, îmi face plăcere să stau alături de copii, am mult de învăţat de la ei. Cred, învăţ şi viitorul... nu ştiu, vom vedea.

Cunosc echipa, ştiu că poate mai mult, ştiam că pot mai mult, e vorba de o eroare individuală pe care am plătit-o.

S-au comportat bine după ce am luat gol şi am reuşit să întoarcem rezultatul, chiar înainte de pauză. Luăm goluri cam multe, am luat unul şi în repriza a doua, pe nişte greşeli individuale”, a declarat Cristi Chivu, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: inter primaveracristi chivu 

viewscnt
Articole similare