Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO EXCLUSIV | Previziunea lui Răducioiu pentru Derby de România: "S-a întâmplat de multe ori asta". Reproşuri pentru ambele echipe: "Nu văd un asemenea jucător"

VIDEO EXCLUSIV | Previziunea lui Răducioiu pentru Derby de România: "S-a întâmplat de multe ori asta". Reproşuri pentru ambele echipe: "Nu văd un asemenea jucător"

Superliga

Comentarii

Florin Răducioiu are aşteptări destul de mari de la eternul derby, chiar dacă niciuna dintre echipe nu trece prin cea mai bună perioadă. Fostul mare dinamovist a găsit motivul pentru care Dinamo poate avea un avantaj în derby. Totodată a găsit şi elementele mai puţin plăcute pe care le prezintă meciul dintre Dinamo şi FCSB în anul 2018.

"Eu sunt convins că vom asista cu siguranţă la un joc cred eu cu goluri, pentru că ambele echipe sunt obligate să câştige. Sunt obligate să ne ofere un spectacol foarte bun, mai ales Dinamo, care joacă pe teren propriu şi mă aştept cu adevărat la o victorie. După victoria foarte chinuită de la Voluntari, unde am fost şi prezent, sper să fie un moment de răscruce pentru Dinamo, adică un moment în care pot să câştige câteva meciuri, ca să le permită să intre de ce nu, în play-off", sunt aşteptările lui Florin Răducioiu pentru Derby de România. 

În exclusivitate pentru Telekom Sport, Răducioiu a dezvăluit şi avantajul lui Dinamo în meciul de duminică: "Sunt convins că stadionul va fi plin, sunt toate ingredientele pentru a asista la un meci mare. Ambiţia, orgoliul acestor echipe cred că vor conta foarte mult şi Dinamo are un mic avantaj zic eu, pentru că joacă în faţa propriilor suporteri.Şi ştiţi foarte bine ce înseamnă pentru Dinamo suporterii care îi împing de la spate pentru a câştiga meciul. S-a întâmplat de multe ori asta". 

Regretul celui care a jucat la Dinamo între 1986-1990 şi 2000-2001 este că niciuna dintre echipe nu mai are în componenţă un jucător emblematic, un jucător care să se confunde cu echipa la care evoluează: "Din păcate, dacă mă gândesc bine, la Dinamo nu văd un asemenea jucător, ca să reprezenite Dinamo din toate punctele de vedere, o emblemă, cum ai spus tu. La Steaua la fel de puţin, deci din punctul ăla de vedere echipele nu mai au acei jucători cu mare personalitate şi acele embleme care să reprezinte respectivele cluburi. E mare păcat, asta înseamnă că echipele din punct de veedere valoric, din punct de vedere al jucătorilor cu mare personalitate, nu mai sunt".

Înainte de a pleca în Italia, la Bari, Răducioiu făcea un mare meci împotriva echipei antrenate atunci de Anghel Iordănescu. "Câinii" antrenaţi de Mircea Lucescu o învingea pe Steaua cu 6-4 şi câştigau Cupa României. Tânărul Răducioiu înscria trei goluri şi era declarat "omul meciului". 

Afla mai multe despre: dinamofcsbflorin raducioiuderby de romaniael clasicoderbyrivalitate 

viewscnt
Articole similare