Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Farul a pierdut cu Petrolul după ce a condus, dar Marica nu dă vina pe jucători: "Nu am ce să le reproşez. Chiar îi felicit!" Pe cine acuză

VIDEO | Farul a pierdut cu Petrolul după ce a condus, dar Marica nu dă vina pe jucători: "Nu am ce să le reproşez. Chiar îi felicit!" Pe cine acuză

Liga 2

Comentarii

Farul Constanţa a fost învinsă în deplasare, 1-2, de Petrolul Ploieşti, fiind echipa care a deschis scorul. Patronul constănţenilor, Ciprian Marica, nu a dat vina pe jucători, ci a găsit alt vinovat pentru înfrângere.

Fostul internaţional român s-a declarat dezamăgit de înfrângere, dar principalii vinovaţi găsiţi de Marica sunt cei din brigada de arbitri, care au acordat un penalty celor de la Petrolul, prin care ploieştenii şi-au asigurat victoria. 

"Din păcate, plecăm învinşi de la Ploieşti, cu toate că băieţii au avut atitudine, dăruire, nu am ce să le reproşez. Chiar îi felicit. Păcat că aceste trei puncte luate de Petrolul au fost datorate unei greşeli mari de arbitraj. Nici vorbă de penalty. Îi înţeleg mai bine acum pe cei care erau puşi în situaţia de a conduce un club de fotbal şi de a fi nedreptăţiţi de un arbitru. Sper să nu mai vedem astfel de greşeli. Lucrurile se adună şi să fim şi noi favorizaţi, la un moment dat", a declarat Marica după meci. 

Ciprian Marica a vorbit şi despre El Clasico şi a fost surprins de eşecul la scor al lui Real Madrid: "Nu mă aşteptam ca real Madrid să piardă de această manieră. Este clar că Lopetegui nu reuşeşte să ţină vestiarul. 6.31 mai mult decât atât duce Realul într-o zona jenantă. La Real s-au adunat multe jocuri proaste şi cel mai ră este că nu îşi găseşte identitatea. Odată cu plecarea lui Ronaldo, Real nu mai este aceeaşi echipă"

Afla mai multe despre: liga a 2-afarul constantaciprian marica 

viewscnt
Articole similare