Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | FC Voluntari - Poli Iaşi 2-3. Ilfovenii pierd în prelungiri, după ce au revenit de la 0-2

VIDEO | FC Voluntari - Poli Iaşi 2-3. Ilfovenii pierd în prelungiri, după ce au revenit de la 0-2

FC Voluntari

Comentarii

Chiar daca a reuşit să revină de la 0-2, FC Voluntari a pierdut în prelungiri cu Poli Iaşi. A fost a şasea înfrângere în primele 8 etape pentru ilfoveni, care se află într-o situaţie extrem de delicată în clasament.

Câteodată joacă pur şi simplu prost. De această dată, elevii lui Todoran au făcut doar 45 de minute slabe şi alte 45 de minute foarte bune. Uneori însă, ai nevoie şi de noroc. Iar FC Voluntari nu l-a avut. Chiar dacă a revenit de 0-2 prin golurile lui Căpăţână şi Malfreury, gazdele au fost învinse de Poli Iaşi în prelungiri. Reuşita lui Mihăescu o lasă pe FC Voluntari într-o situaţie dezastruasă.

Oaspeţii au controlat prima repriză, iar Andrei Sin a fost aproape de deschiderea scorului încă din minutul 3, atunci când bara l-a salvat pe portarul Vâtcă. 10 minute mai târziu, Cioinac nu l-a mai iertat pe portarul gazdelor, care a ieşit neinspirat şi a boxat mingea exact până la fotbalistul moldovenilor.

Andrei Cristea putea face 2-0 în urma unei lovituri libere, dar golul doi al elevilor lui Stoican avea să vină de la Andrei Sin, a cărui execuţie superbă nu i-a dat nicio şansă fostului portar de la FCSB.

În partea a doua, băieţii lui Tudoran au avut o altă abordare. Ceva mai verticali şi probabili mustraţi serios la pauză de antrenorul lor, ilfovenii au revenit în meci. Profitând şi de maniera în care au evoluat ieşenii in partea a doua, fotbaliştii lui FC Voluntari au revenit pe tabelă, mai întâi prin Căpăţână în minutul 56, apoi prin Malfreury în minutul 79, după o pasă formidabilă a lui Laidouni.

În ciuda unei reprize secunde foarte slabe, ieşenii au dat lovitura în prelungiri prin Mihăescu, care a profitat de pasivitatea defensivei ilfovene. 


VIDEO | FC Voluntari - Poli Iaşi 2-3 (Căpăţână 56, Malfleury 79 / Cioinac 14, Sin 37, Mihăescu 90+4)

Echipele de start:

FC Voluntari: Vâtcă - Ricardinho, Balaur, Armaş, Vlad - Laidouni, Răuţă - Ciucur, Belahmeur, Căpăţână - Tudorie
Rezerve: Petrariu, Bucurică, Zgrablic, Deac, Malfleury, Marin, Gheorghe

Poli Iaşi: Rusu - Bosoi, Frăsinescu, Mihăescu, Panţîru - Cioinac - Almada, Qaka, Sin - Flores - Cristea
Rezerve: Cobrea, Mimoun, Bekui, Pîrvulescu, Rus, Zaharia, Petre


Min 94+4 : Goooool Poli Iaşi!! Mihăescu marchează în prelungiri, profitând de pasivitatea defensivei ilfovene

Min 90: Bară FC Voluntari! Malfreury e aproape de ”dublă”, dar bara îl salvează pe Rusu

Min 80: Ocazie pentru Iaşi! Enoch şutează din unghi, dar Vâtcă îşi face datorita şi prinde cu siguranţă

Min 79: Goool FC Voluntari! Malfreury reuşeşte să egaleze după ce Laidouni i-a ridicat mingea peste toată defensiva. Egalitate la Voluntari!!

Min 58: Ocazie FC Voluntari! Ciucur trage foarte bine de la 20 de mtri, portarul Rusu scoate de sub bară

Min 56: Gooool FC Voluntari! Căpăţână pivotează în careu şi finalizează elegant. Gazdele reduc din handicap

Min 46: A început repriza secundă

Pauză la Voluntari

Min 43: Ocazie FC Voluntari! Căpăţână e în poziţie bună de finalizare, dar este blocat în ultima clipă, în interiorul careului

Min 37: Gol Poli Iaşi! După ce a  trimis mingea în bară în debutul meciului, Sin reuşeşte să marcheze printr-o execuţie superbă. Voluntari este groggy.

Min 21: Ocazie Poli Iaşi! Andrei Cristea bate foarte bine o lovitură liberă, mingea trece puţin peste poarta lui Vâtcă

Min 14: Gooool Poli Iaşi! Cioinac deschide scorul. Corner pentru oaspeţi, Vâtcă boxează greşit şi Cioinac reia peste el, în poarta goală. 

Min 3: Bară Poli Iaşi! Andrei Sin a prins un şut sănătos, dar balonul a întâlnit bara porţii lui Vâtcă

Min 1: A început meciul! Pe stadion este prezent şi Mircea Lucescu


FC Voluntari este singura echipă din Liga I fără victorie în primele şapte etape disputate. După patru înfrângeri consecutive, ilfovenii abia au scos o remiză albă în deplasarea de la Astra. De altfel, rezultatul înregistrat în meciul cu FC Voluntari i-a fost fatal lui Marius Măldărăşanu, care a fost înlocuit de Gheorghe Mulţescu. Ilfovenii au o linie de clasament de-a dreptul dezastruoasă. Sunt ultimii în Liga I, cu cea mai proastă ofensivă, patru goluri marcate în şapte meciuri, şi cea mai slabă apărare, 16 goluri primite.

De partea cealaltă, Poli Iaşi vine la Voluntari după un succes la scor de neprezentare în partida cu cealaltă reprezentată din Liga I a judeţului Ilfov, Concordia Chiajna. Ultimul meci direct dintre FC Voluntari şi Poli Iaşi s-a încheiat cu victoria moldovenilor, în deplasare, scor 4-0, în luna februarie a acestui an.

Echipele probabile:

FC Voluntari: 12. Vâtcă - 22. Ricardinho, 28. Balaur, 19. Hodorogea, 23. A. Vlad - 5. Răuţă, 9. Laidouni - 77. Ciucur, 21. Belahmeur, 11. C. Căpăţână - 10. Tudorie
Rezerve: 27. Petrariu, 6. I. Gheorghe, 7. G. Deac, 13. Zgrablici, 16. A. Stoica, 30. Sesar, 32. Bucurică

Poli Iaşi: 1. Cobrea - 2. Gallego, 6. Mihăescu, 23. Frăsinescu, 3. Panţâru - 15. Cioinac - 70. Flores, 92. Qaka, 19. Sin - 77. Sanoh, 10. A. Cristea
Rezerve: 12. Rusu, 8. Bosoi, 9. Aguinaldo, 11. N’Dongala, 18. Danale, 21. Bekui, 90. Zaharia

Afla mai multe despre: voluntaripoli iasiliga 1astra 

viewscnt
Articole similare