Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Halep, în vizită la sediul central Nike! Simona s-a duelat cu Darren Cahill la tenis de masă şi ar putea veni cu o surpriză la Indian Wells

VIDEO | Halep, în vizită la sediul central Nike! Simona s-a duelat cu Darren Cahill la tenis de masă şi ar putea veni cu o surpriză la Indian Wellsgalerie foto

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a ajuns în SUA, acolo unde urmează să joace în turneele de la Indian Wells şi Miami.

Liderul WTA s-a reîntâlnit peste Ocean şi cu antrenorul Darren Cahill, care nu i-a mai fost alături după Australian Open, iar Simona şi staff-ul ei au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Indian Wells.

Halep şi Cahill profită însă de timpul rămas până la startul Indian Wells şi pentru a pune la punct ultimele detalii ale contractului cu noul sponsor tehnic, Nike.

În vizită la sediul central Nike

Proaspăt intrată în echipa Nike, Halep a făcut astăzi o vizită la sediul din Portland al companiei americane, iar în timpul vizitei Simona şi antrenorul ei au schimbat câteva mingi pe o masă personalizată cu logo-ul Nike, dar şi cu leduri prin care au fost evidenţiate liniile de joc şi fileul.

Cum turneele din SUA stau să înceapă, este posibil ca Halep să îşi facă apariţia la Indian Wells şi Miami cu un echipament personalizat. La Doha, primul turneu jucat de Simona după oficializarea înţelegerii cu Nike, constănţeanca a purtat un echipament de serie şi nu unul făcut special pentru ea.

"Mă simt ok. M-am antrenat un pic în sala de forţă. Nu am avut dureri la talpă şi sper să fie bine şi la meciuri. Cu siguranţă voi face şi tratament acolo şi sper să fiu gata când începe. Mai am cam 10 zile.

Am avut probleme cu genunchiul anul trecut, iar acum sunt din nou cu mici probleme la talpă, dar eu sper să fiu gata, să intru pe teren şi să mă simt bine, ca şi la Doha. Nu am niciun obiectiv clar la Indian Wells.

Nu ştiu ce a făcut (n.r. Wozniacki) la Indian Wells şi Miami, eu nu am foarte multe puncte de apărat, dar nu este vorba numai de puncte. E vorba că trebuie să joc bine, la fel cum am început anul. Obiectivul meu e să fiu numărul unu la sfârşit de an, nu acum. Acum nu are prea multă importanţă"
, declara Simona Halep pentru Telekom Sport la plecarea spre SUA.
 

Afla mai multe despre: simona halepvideocahill 

viewscnt
Articole similare