Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Hamilton câştigă Marele Premiu al Chinei, a 1000-a cursă din istoria F1. A treia dublă Mercedes din trei MP ale sezonului 2019

VIDEO | Hamilton câştigă Marele Premiu al Chinei, a 1000-a cursă din istoria F1. A treia dublă Mercedes din trei MP ale sezonului 2019galerie foto

Formula 1

Comentarii

Cu victoria din Asia, Hamilton devine lider al clasamentului general. Are cu şase puncte mai mult decât Bottas, coechipierul său de la Mercedes. Următoarea cursă va avea loc la Baku, pe 28 aprilie.

FINAL | MP Al Chinei: 1.Hamilton, 2. Bottas, 3. Vettel 

Turul 56: Hamilton câştigă o cursă pe care a dominat-o aproape în totalitate 

Turul 38: După ce unii dintre piloţi intră la boxe, Leclerc ajunge să se lupte pentru locul secund cu Bottas. Finlandezul îşi recuperează poziţia după ce îl depăşeşte pe francez

 

Turul 28: Hamilton este lider la jumătatea cursei din China, Raikkonen a recuperat patru poziţii faţă de startul în acest Grand Prix 

Turul 20: Verstappen încearcă să îl depăşească pe Vettel, intrat între timp şi la boxe, dar neamţul reuşeşte să îşi apere poziţia

Turul 11: Vettel trece de Leclerc şi ajunge pe podiumul intermediar al cursei

Turul 1: Bottas pierde startul iar Lewis Hamilton profită şi trece în funte. Kvyat şi Lando Norris au avut şi un mic incident în urma căruia britanicul a fost nevoit să ajungă la boxe 


0,01 secunde - doar o sutime de secundă l-a despărţit la linia de sosire pe britanicul Peter Gethin de suedezul Ronnie Peterson la MP al Italiei din 1971, cea mai mică diferenţă din istorie. Gethin a câştigat atunci singura lui cursă;

1.78 - poziţia media a argentinianului Juan Manuel Fangio pe grila de start. Cvintuplul campion mondial a participat la 51 de curse, a înregistrat 29 de pole-position-uri şi nu coborât niodată sub locul 8 pe grilă;

2 - Doar două ţări au o prezenţă neîntreruptă în organizarea unor curse de F1, de la prima ediţie, din 1950, Marea Britanie, cu trei circuite şi Italia, cu două;

3 - Doar trei piloţi au câştigat o cursă la debut, Giuseppe Farina (Marea Britanie, 1950), Johnnie Parsons (Indianapolis, 1950) şi Giancarlo Baghetti (Franţa, 1961);

9 - Recordul de victorii consecutive, nouă, îi aparţine lui Sebastian Vettel, din 2013, sezon în care s-a impus de 13 ori în total;

10 - Marea Britanie este ţara care a dat cei mai mulţi campioni mondiali, zece: Hamilton (5 titluri), Stewart (3), Clark (2), Graham Hill (2), Hawthorn (1), Surtees (1), Hunt (1), Mansell (1), Damon Hill (1) şi Button (1);

11 - Sezonul 1982 a avut cei mai mulţi câştigători de curse, 11:  Alboreto, Arnoux, De Angelis, Lauda, Patrese, Piquet, Pironi, Prost, Rosberg, Tambay şi Watson. Campion a fost Keke Rosberg (Williams);

13 - Doar doi piloţi au purtat numărul 13 în F1, mexicanul Moises Solana şi venezuelanul Pastor Maldonado;

19 - Cele mai multe abandonuri, 19, s-au înregistrat la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1996. Doar trei piloţi au trecut linia de sosire, câştigător fiind francezul Olivier Pannis, urmat de David Coulthard şi Johnny Herbert;

22 - În 1983, britanicul John Watson a plecat de pe locul 22 al grilei de start şi a câştigat Marele Premiu al SUA de la Long Beach. Nimeni nu a mai plecat atât de departe de pole-position şi să câştige o cursă.

23 - Lewis Hamilton s-a impus în 23 de Grand Prix-uri diferite. Dintre cursele din acest sezon, el le-a câştigat pe toate;

34 - De la prima ediţie, 34 de ţări de pe cinci continente au organizat curse de F1;

41,74 - Ocuparea primei poziţii pe grila de start nu garantează succesul într-o cursă, doar 41,74 dintre aceşti piloţi reuşind să se impună;

70,67 - Andrea de Cesaris a luat startul de 208 ori în F1, dar a trecut linia de sosire doar de 61 de ori. El a abandonat în 70 la sută din cursele la care a participat.

91 - Cele mai multe victorii, 91, le-a obţinut Michael Schumacher, în 308 starturi. Schumacher deţine şi recordul de titluri mondiale, şapte;

93,75 - McLaren a câştigat 15 curse din 16, în 1988, o rată de succes de 93.75 la sută;

98 - Italianul Ricardo Patrese a aşteptat 98 de curse, peste şase ani şi jumătate, între a doua şi a treia sa victorie;

107 - Un număr de 107 piloţi au câştigat cel puţin o cursă în F1;

130 - Australianul Mark Webber a aşteptat 130 de curse înaintea primului său succes în F1. El poate fi întrecut de Nico Hulkenberg, cu 158 de starturi fără victorie, în acest moment;

183 - Neo-zeelandezul Chris Amon a condus 183 de tururi în 96 de grand prix-uri, dar nu a câştigat niciunul;

370,1 - Recordul oficial de viteză în F1, 370,1 km/oră, îi aparţine lui Kimi Raikkonen, din 2005, de la MP al Italiei, când pilota pentru McLaren-Mercedes;

764 - De la prima ediţie, 764 de piloţi au luat startul în F1;

83.992 - Spaniolul Fernando Alonso a parcurs 83.992 de kilometri în 312 curse, de două ori circumferinţa Pământului.


 

Afla mai multe despre: mp chinaf1 

viewscnt
Articole similare