Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Încă un meci întrerupt în Bundesliga! Fanii au afişat acelaşi banner precum omologii de la Bayern Munchen şi Borussia Dortmund

VIDEO | Încă un meci întrerupt în Bundesliga! Fanii au afişat acelaşi banner precum omologii de la Bayern Munchen şi Borussia Dortmundgalerie foto

Bundesliga

Comentarii

Partida dintre Union Berlin şi Wolfsburg, contând pentru etapa a 24-a din Bundesliga, s-a întrerupt în minutul 45 din cauza fanilor echipei gazdă, care au afişat un banner insultător la adresa patronului de la Hoffenheim, Dietmar Hopp.

La scorul de 1-0 pentru formaţia lor, înainte de afişarea minutelor de prelungire ale primei reprize, fanii celor de la Union Berlin au afişat acelaşi banner insultător la adresa patronului lui Hoffenheim, Dietmar Hopp, pe care îl afişaseră şi fanii lui Bayern Munchen, care a dus la întreruperea partidei de sâmbătă, dintre Bayern şi Hoffenheim. După revenirea de la cabine, cele două formaţii au refuzat să mai joace, pasând mingea între ei, în ultimele 20 de minute. Un gest asemănător au făcut fanii Borussiei Dortmund, la începutul acestei luni, tot la adresa lui Dietmar Hopp. În urma acestui gest, fanii lui Dortmund sunt interzişi la Hoffenheim în următorii doi ani.

Revenind la fanii celor de la Union Berlin, arbitrul partidei, Bastian Dankert, a procedat aşa cum scrie la regulament şi a oprit partida de la Berlin. Meciul a fost reluat 11 minute mai târziu, după ce mesajul obscen a fost îndepărtat din peluză.

Motivul pentru care fanii echipelor din Bundesliga sunt împotriva conducătorului de la Hoffenheim este legat de regula "50+1" din Bundesliga, care spune că un investitor nu poate să deţină mai mult de 49% din acţiunile unui club. De această regulă au fost scutite echipe precum Wolfsburg sau Bayer Leverkusen, iar Hoffenheim şi RB Leipzig au reuşit să "fenteze", mai mult sau mai puţin, această politică din campionatul german. Dietmar Hopp este acuzat că a tras sforile să dribleze regulamentul şi să beneficieze de aceste avantaje.

Afla mai multe despre: union berlinwolfsburg 

viewscnt
Articole similare