Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Înregistrare ŞOCANTĂ! Turcii au hărţuit brigada din România până la oprirea meciului: ”Nu se poate aşa ceva!”

VIDEO Înregistrare ŞOCANTĂ! Turcii au hărţuit brigada din România până la oprirea meciului: ”Nu se poate aşa ceva!”

Fotbal

Comentarii

Ies la iveală noi detalii despre scandalul de rasism de la partida din Champions League dintre PSG şi Istanbul Basaksehir.

Scandalul în care a fost implicată brigada română condusă de Ovidiu Haţegan continuă. Marţi seara, jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care a fost implicat Sebastian Colţescu.

Potrivit presei internaţionale, meciul care se va disputa totuşi astăzi, de la ora 19:55, va fi condus de olandezul Danny Makkelie. Acesta va fi ajutat de conaţionalul său Mario Diks şi de polonezul Marcin Boniek, rezervă fiind desemnat tot un polonez, Bartosz Frankowski. În acelaşi timp, UEFA a anunţat că va efectua o anchetă aprofundată după incidentul de la meciul PSG - Istanbul Başakşehir din Liga Campionilor: "UEFA are cunoştinţă de un incident din meciul din Liga Campionilor din această seară, dintre PSG şi Istanbul Basaksehir şi va efectua o anchetă aprofundată. Rasismul şi discriminarea sub toate formele sale nu-şi au locul în fotbal”, a precizat UEFA, într-un comunicat de presă postat pe Twitter.

Turcii au hărţuit brigada din România până la oprirea meciului. Cristi Balaj: ”Formaţia turcă era iritată, protesta la orice decizie”

Între timp, ies la iveală şi alte detalii interesante despre acest caz care a făcut înconjurul lumii. Ovidiu Haţegan şi brigada din care face parte se află într-un scandal de proporţii. Meciul dintre PSG şi Istanbul Basaksehir a fost întrerupt în minutul 16, după ce secundul Pierre Webo a fost indignat de unul dintre cuvintele spuse de Sebastian Colţescu şi după ce oaspeţii nu au mai dorit să iasă de la cabine. Imediat, tot momentul s-a transformat într-un scandal de rasism, iar arbitrii români au picat în mijlocul evenimentelor. Potrivit informaţiilor publicate astăzi de Fanatik, arbitrii români au fost de asemenea jigniţi de oficialii grupării din Turcia, notează sursa citată.

Cristi Balaj a remarcat aseară târziu, în cadrul emisiunii Sport Report, comportamentul formaţiei din Turcia. În direct la Telekom Sport, fostul arbitru internaţional, Cristi Balaj, a vorbit despre scandalul a fost în care a fost implicat Sebastian Colţescu şi a explicat: ”Aş vrea să judecăm la rece. Am văzut un meci, care până când a fost oprit, formaţia turcă era iritată, protesta la orice decizie. Aveau impresia că merită mai mult decât li se cuvine” a mărturisit fostul mare arbitru internaţional, în cadrul emisiunii moderate de Silviu Tudor Samuilă.

Pe înregistrarea de mai jos, există într-adevăr câteva momente care pot fi considerate importante şi în care se pot observa reacţiile din tabăra turcilor. Semn că până la întreruperea meciului, în minutul 16, brigada din România a avut de suportat protestele oaspeţilor parizienilor. În minutul 9, un oficial al gazdelor (posibil chiar antrenorul principal), are o primă reacţie interpretabilă: ”Ce numeri? Pentru ce echipă? Ca la baschet? Noi jucăm foarte curat. Noi nu suntem din România, suntem din Turcia. Noi nu suntem ca ei (n.r. ca românii)” este auzit acesta. Aproape imediat, urmează o conversaţie între arbitri români de pe margine: ”Băi, Tavi (n.r. probabil Octavian Şovre), ăsta este obraznic rău. Wobe ăsta e obraznic rău”. În minutul 12, fundaşul brazilian Rafael are şi el o reacţie necontrolată după ce primeşte un cartonaş galben în urma unui fault: ”F**K off” pare că transmite acesta către Ovidiu Haţegan. Un minut mai târziu se aude o altă voce: ”Ăla ”negru” de acolo. Du-te şi identifică-l. Nu se poate aşa ceva...” Apoi, spre finalul înregistrării apare un alt amănunt controversat care se distinge pe filmare: ”În ţara mea, românii sunt ”ţigani”. Ulterior, în minutul 16, la scorul de 0-0 partida a fost întreruptă.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu ar fi folosit un cuvânt considerat rasist de către turci. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Brigada română care a fost delegată la acest meci este formată din centralul Ovidiu Haţegan, asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi rezerva Sebastian Colţescu.

Afla mai multe despre: colţescupsgistanbul bbscandal 

viewscnt
Articole similare