Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ionuţ Vînă, încântat de colaborarea cu Bogdan Argeş Vintilă. "Mister a venit cu filozofia lui, iar acest lucru se vede şi pe teren"

VIDEO | Ionuţ Vînă, încântat de colaborarea cu Bogdan Argeş Vintilă. "Mister a venit cu filozofia lui, iar acest lucru se vede şi pe teren"

Fotbal

Comentarii

FCSB o întâlneşte duminică, 20 octombrie, de la ora 20.30, în deplasare, pe Chindia Târgovişte, în cea de-a 13-a etapă a Ligii l de fotbal.

Ionuţ Vînă a fost transferat de FCSB de la Viitorul Constanţa, în această vară, pentru 750.000 de euro, şi a devenit rapid unul dintre preferaţii patronului Gigi Becali. La fel de rapid a fost trecut şi pe banca de rezerve, acuzat că foloseşte de prea multe ori călcâiul în meciuri, atunci când situaţia nu o cere. Jucătorul de 24 de ani poate profita de faptul că la FCSB lipsesc patru mijlocaşi centrali (Lucian Filip, Mihai Pintilii, Răzvan Oaidă şi Ovidiu Popescu) pentru a-i demonstra latifundiarului din Pipera că s-a înşelat în privinţa sa, când a dat "ordin" să fie trecut pe "linie moartă". Ionuţ Vînă va fi aruncat în luptă în partida cu Chindia Târgovişte.
 
"Nu este un meci uşor, ne aşteaptă o partidă foarte grea mâine, Chindia stă foarte bine în teren, are o echipă foarte agresivă, iar noi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor de agresivitate iar pe ofensiv cred că avem mult mai mare calitate şi trebuie să demonstrăm mâine în teren. Este un moment prielnic să legăm câteva victorii la rând, cu toate că am avut rezultate foarte bune şi până acum, dar eu îmi doresc să terminăm turul cu o victorie. (Ce înseamnă faptul că sunteţi la egalitate de puncte cu Chindia Târgovişte?) Nu ne face cinste acest loc în clasament, suntem la egalitate de puncte cu ei şi nu cred că nimănui din acest club nu îi convine. Dar trebuie să privim în faţă şi să mergem cu gândul de a câştiga", a declarat Vînă, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Chindia.
 
De asemenea, Ionuţ Vînă a refuzat să comenteze victoria obţinută de Dinamo, vineri seară, împotriva celor de la Gaz Metan, scor 3-2, limitându-se la a lăuda suflul nou cu care a venit antrenorul Bogdan Argeş Vintilă la echipă.
 
"Nu mă interesează pe mine ce fac celelalte echipe, eu îmi văd de treaba mea la acest club, trebuie să legăm o serie de victorii pentru a ne apropia de play off şi a îndeplini obiectivul. S-au legat câteva relaţii de joc, avem altă mentalitate, altfel intrăm în teren, cred că şi-a spus cuvântul şi pregătirea fizică. Suntem mult mai bine pregătiţi fizic acum iar Mister a venit cu filozofia lui şi cred că asta se vede şi în teren. (Cum ai caracteriza acest tur de campionat pentru FCSB?) Un tur nu foarte bun, pentru că FCSB este obişnuită cu locurile fruntaşe, iar noi sperăm să reglăm pe parcurs şi să ne îndeplinim obiectivul, acela de a intra în plat off", a adăugat Vînă.
 
După 12 runde, FCSB este pe locul 1, cu 15 puncte, la egalitate de puncte cu adversara Chindia Târgovişte. Lupta pentru play-off este deschisă oricărui dezondământ. Dacă trei formaţii par că şi-au câştigat acest drept prin jocul bun prestat (CFR Cluj, Viitorul, U Craiova), alte nouă formaţii au şanse egale la prinderea play-off-ului (Gaz Metan, Poli Iaşi, Dinamo, FC Botoşani, Astra, Sepsi, Chindia, FCSB şi Hermannstadt)
 
"Ţinând cont de ce loc ocupăm în clasament, momentan da, pentru că fiecare meci este foarte greu. Noi trebuie să demonstrăm în teren că merităm locul de play off, pentru că am început nu foarte bine acest campionat şi etapele trec, punctele se împuţinează şi trebuie să le adunăm cât mai repede. Ţi-ai fi imaginat finalul turului să găsească FCSB pe acest loc? Nu mi-am imaginat asta, dar asta este realitatea şi trebuie să o privim ca atare", a conchis fostul mijlocaş al celor de la AS Roma Primavera.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare