Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Iordănescu supărat după înfrângerea din Bănie: ”Ne-a fost frică! Am intrat temători în meci. Mental, am fost sub ei!”

VIDEO Iordănescu supărat după înfrângerea din Bănie: ”Ne-a fost frică! Am intrat temători în meci. Mental, am fost sub ei!”

Gaz Metan Mediaș

Comentarii

Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, prima din acest an. La finalul partidei, Edward Iordănescu a tras concluziile după prima înfrângere din noul an.

Gaz Metan nu a început oficial anul cu un rezultat pozitiv. Echipa lui Edward Iordănescu a pierdut la Craiova, scor 1-3 în faţa echipei antrenate de Cornel Papură.

La finalul partidei, tehnicianul oaspeţilor, Edward Iordănescu a criticat modul în care echipa sa a intrat în teren pentru acest duel cu Universitatea Craiova: ”Am avut multă teamă de joc şi am resimţit multă presiune. Ne-a fost frică de joc şi de rezultat. Cred că 3-4 jucători s-au adaptat rapid la miza jocului şi cam atât. Ştiu că suntem un club mic, ştiu că încă nu ne-am îndeplinit obiectivul şi există foarte multe speranţe pentru asta, dar trebuie să avem altă forţă mentală, pentru că altfel ne va fi foarte greu. Din punctul meu de vedere echipa mai bună a câştigat astăzi” a recunoscut Iordănescu la finalul meciului. ”Rezultatul e justificat, singura nemulţumire pe care pot s-o am este golul trei, care clar a fost un fault indiscutabil. Chiar dacă Mediaşul nu a făcut azi un joc foarte bun şi chiar dacă Mediaşul a fost echipa mai modestă în exprimare azi, la 2-1 lucrurile se pot întâmpla. Nu întotdeauna câştigă cel mai bun şi noi am păţit lucrurile astea în trecut” a mai adăugat Edward Iordănescu.

Faptul că echipa sa a intrat cu teamă în meci a făcut ca Mediaşul să plece în duelul contra oltenilor de la 0-1. Cicâldău a marcat primul gol al meciului în minutul 7: ”Am intrat temători în meci, pentru că eu ştiu cum a pregătit acest meci în această lună. Sunt lucruri în jocul nostru care trebuie reglate rapid, pentru că altfel nu putem emite pretenţii. Trebuie să ne refacem relaţiile de joc şi să avem mai multă personalitate. Am pierdut multe dueluri, prea multe. Şi asta spune multe despre partea asta mentală a noastră de astăzi” a subliniat tehnicianul formaţiei Gaz Metan Mediaş

Iordănescu a resimţit inlcusiv faptul că nu toate transferurile formaţiei sale au ajuns la timp la echipă. Doar Ioan Hora, adus de la FCSB a putut efectua periaoda de pregătire completă alături de gruparea din Mediaş: ”Din cei trei jucători aduşi, doar Hora a venit de la început. Moura şi Butean au venit acum trei zile, nu am reuşit să-i integrăm. Am pierdut la majoritatea capitolelor şi asta mie îmi dă de gândit. Mai ales că urmează un meci cu CFR Cluj şi vorbim despre un adversar care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare” a încheiat Edward Iordănescu, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş.

Afla mai multe despre: edward iordănescugaz metan mediaş 

viewscnt
Articole similare