Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Lopetegui a tunat, după CFR - FC Sevilla 1-1: "Nu înţeleg cum e posibil. E rău pentru fotbal!" Marea nemulţumire a antrenorului andaluzilor după meciul din Gruia

VIDEO | Lopetegui a tunat, după CFR - FC Sevilla 1-1: "Nu înţeleg cum e posibil. E rău pentru fotbal!" Marea nemulţumire a antrenorului andaluzilor după meciul din Gruia

UEFA Europa League

Comentarii

Julen Lopetegui (53 de ani) a reacţionat după meciul CFR Cluj - FC Sevilla 1-1. La flash-interviul de după meci, fostul selecţioner al Spaniei s-a plâns de gazonul prost din Gruia.

"Am vrut să câştigăm şi cred că meritam să câştigăm. Cred că am făcut un meci foarte bun împotriva unei echipe bune, cum e Cluj. Sunt fericit că jucătorii mei au făcut un efort mare împotriva unei echipe bune", a spus Julen Lopetegui.

Antrenorul Sevillei a fost supărat pentru felul în care a arătat terenul din Gruia. Lopetegui spune că e rău pentru fotbal să existe astfel de gazoane. "Cluj are o echipă foarte bună, are un antrenor foarte bun, jucători buni. E păcat de acest teren. Nu înţeleg cum acum o lună acest teren era fantastic, era frumos şi acum nu mai e. Nu înţeleg. E rău pentru fotbal", a mai spus Lopetegui.

CFR Cluj - FC Sevilla 1-1, în 16-imile Europa League

Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată joi seară, pe teren propriu, în compania echipei FC Sevilla, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.

Au marcat Deac ’59 pentru CFR Cluj, dintr-un penalti acordat pentru henţ în careu, după consultarea VAR, şi En-Nesyri pentru FC Sevilla, în minutul 82.

Partida a început cu şase minute întârziere, din cauza unor probleme legate de sistemul VAR.

CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun (Hoban ’74) – Traore (Rondon ’83), Omrani (Golofca ’86). Antrenor: Dan Petrescu

FC Sevilla: Vaclik - Jesus Navas (En-Nesyri ’73), Kounde, Diego Carlos, Escudero - Jordan, Gudelj, Fernando – Suso (Vasquez ‘90+1), Luuk de Jong, Ocampos (Lopes ’79). Antrenor: Julen Lopetegui

Cartonaş galben:  / Fernando ‘44

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Germania cu Deniz Aytekin la centru, ajutat de asistenţii Eduard Beitinger şi Dominik Schaal. Al patrulea oficial a fost Patrick Ittrich, iar oficiali responsabili de asistenţa video Daniel Siebert (arbitru VAR) şi Bibiana Steinhaus (asistent VAR).

Returul va avea loc peste o săptămână, în Spania.

Afla mai multe despre: julen lopeteguicfr clujfc sevillagazon 

viewscnt
Articole similare