Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Mario Jardel, măgulitor la sosirea în România: "Sunt trei personalităţi imense!" Despre ce român spune că alerga mai repede ca el

VIDEO | Mario Jardel, măgulitor la sosirea în România: "Sunt trei personalităţi imense!" Despre ce român spune că alerga mai repede ca el

Fotbal

Comentarii

Celebrul Mario Jardel a ajuns în România pentru meciul caritabil organizat cu ajutorul Asociaţiei Marius Niculae în sprijinul Fundaţiei Hospice Casa Speranţei.

Jardel a venit în România la invitaţia lui Marius Niculae, fostul lui coleg de la Sporting Lisabona şi va participa la un meci cu scop caritabil, sâmbătă seara, pe stadionul Dinamo. Se va reface astfel, cuplul din atacul lui Sporting care câştiga cupa şi campionatul în Portugalia, în urmă cu 17 ani. La eveniment mai sunt aşteptaţi: Florin Prunea, Răzvan Raţ, Bogdan Stelea, Florentin Petre, Giani Kiriţă, Cătălin Munteanu, Daniel Niculae, Ciprian Marica, Ianis Zicu, Ionel Ganea sau Florin Bratu.

"Sunt foarte bucuros să-l revăd pe Nicu (n.r. Marius Niculae). A trecut ceva vreme de când nu ne-am văzut. Avem o istorie foarte frumoasă la Sporting. Într-atât încât după ce am plecat noi, Sporting nu a mai câştigat niciun titlu.

 (Cine alerga mai repede? Dumneavoastră sau Marius?)

Cu siguranţă el. Eu doar îi dădeam mingea în faţă. 

Întotdeauna e frumos să participi la genul acesta de evenimente. Le mulţumesc tuturor organizatorilor evenimentului şi lui Niculae. Când vine vorba de a fraterniza, de a ajuta, Niculae ştie că poate conta mereu pe mine", a declarat Jardel la sosirea în ţară. 

Singurul trofeu european cuceirt de Jardel a fost Supercupa Europei, alătri de Galatasaray în anul 2000 - antrenor Mircea Lucescu, colegi Hagi şi Gică Popescu. 

 (Când auziţi numele Mircea Lucescu, ce vă vine prima dată în cap?) "Lucescu? Câştigător al Supercupei, la Monaco. E o persoană extraordinară, la fel ca Hagi, ca Popescu, îl îndrăgesc mult. Am împărtăşit o poveste frumnoasă cu aceste trei personalităţi", a mai spus Jardel. 

Jardel e campion mondial sub 20 de ani cu naţionala Braziliei. Are prezenţe şi în echipa mare, unde a fost coleg cu Rivaldo, care datorită fiului său a vizitat şi el de câteva ori România. 

Ştiti despre proiectul lui Hagi?
"Da, da. Îl ştiu pe fiul lui Rivaldo. Ţin legătura cu Rivaldo, cu Rivaldinho şi mai puţin cu Popescu şi cu Hagi"

Fiul lui Hagi a înscris un gol la Euro. Poate ajunge ca el?
"Doar timpul poate spune. Timpul va decide totul. Vom vedea dacă va ajunge ca tatăl său.Nu ne putem crea aşteptări. El trebuie să evolueze pentru a deveni un jucător mare", a încheiat Jardel. 

Afla mai multe despre: jardelmarius niculaehospicecaritabil 

viewscnt
Articole similare