Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Mesajul clar transmis oltenilor de Silviu Lung Jr: "Nu se pune problema". Ce planuri are portarul

VIDEO | Mesajul clar transmis oltenilor de Silviu Lung Jr: "Nu se pune problema". Ce planuri are portarul

Stranieri

Silviu Lung Jr îşi doreşte să rămână la Kayserispor, acolo unde se află deja de două sezoane. Portarul ajunsese în Turcia după 6 ani petrecuţi la Astra.

Silviu Lung a bifat câte 29 de meciuri în prima ligă turcă în fiecare dintre cei doi ani de când este acolo. 
 
"A fost un sezon bun, un sezon reuşit. Am terminat la mijlocul clasamentului şi cred eu că ne-am îndeplinit obiectivele pentru anul acesta. Momentan nu mă gândesc la o revenire în Liga I. Mai am doi ani de zile contract în Turcia şi vreau să îmi respect contractul. Mă simt bine acolo, am învăţat şi limba, interacţionez foarte bine cu oamenii şi îmi place viaţa de acolo. Momentan nu mă gândesc la o revenire în Liga I" a spus goalkeeperul care va împlini 30 de ani pe 4 iunie.
 
Silviu Lung a jucat pentru Craiova lui Mititelu în debutul carierei sale de fotbalist. Odată cu retrogradarea echipei în 2011 a părăsit Oltenia şi a devenit campion cu Astra în urmă cu trei ani. Îi lipseşte însă un trofeu în străinătate. 
 
"Am luat deja în România cam toate trofeele şi mi-am îndeplinit toate obiectivele pe care le-am avut aici în ţară la noi. Acum, următorul obiectiv e să cuceresc ceva şi în străinătate şi îmi doresc din suflet să fac acest lucru în următorii ani" a încheiat portarul celor de la Kayserispor. 
 

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta