Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Milan, Inter şi Lazio, victorii în etapa de Serie A! Ştefan Radu a jucat pentru laziali. Toate rezumatele

VIDEO | Milan, Inter şi Lazio, victorii în etapa de Serie A! Ştefan Radu a jucat pentru laziali. Toate rezumatele

Serie A

Comentarii

Milan a trecut repede şi bine peste eşecul cu Napoli şi şi-a recâştigat imediat poziţia a doua în Serie A.

Kessie a înscris cu un şut plasat. Nou promovata a egalat repede. Maignan a fost învins uşor de Bajrami. Acelaşi Kessie a readus-o pe Milan în avantaj la finalul primei părţi. Ivorianul a profitat de naivitatea portarului Vicario şi a punctat pentru a cincea oară în acest campionat. În partea a doua, oaspeţii au forţat cât a fost nevoie. Florenzi a punctat din lovitură liberă, cu prima sa reuşită în Serie A după doi ani şi jumătate. Imediat, Theo Hernandez a risipit orice emoţie, la o fază la care echipa sa ar fi primit oricum penalty. În final, Empoli a primit lovitură de pedeapsă, iar Pinamonti a stabilit scorul final. Milan a obţinut a 17-a victorie în deplasare în 2021 şi a revenit pe poziţia a doua, iar la finalul turului are patru puncte sub liderul Inter.

Inter a câştigat meciul cu numărul  32 din acest an în Serie A. Este un record pentru clubul milanez. Doar Juventus are mai multe victorii într-un an calendaristic, 33. Olandezul Dumfries a dat singurul gol al partidei. Calhanoglu a avut o ocazia de 2 la 0, iar Alexis Sanchez a ratat şi el pe final, dar tabela nu s-a modificat, iar Inter a bifat a şasea victorie consecutivă fără gol primit.  

Napoli a căzut pe trei, după o înfrângere surprinzătoare acasă cu Spezia. Echipa lui Spaletti a avut o prima repriză de coşmar, în care Juan Jesus a deviat în proprie poartă la o centrare a celor de la Spezia.



Gazdele au marcat, dar reuşita lui Lozano a fost anulată pentur un ofsaid la Politano.

Petagna a băgat şi el mingea în poartă, dar după un fault în atac, iar scorul a rămas 0 la 1.  

Lozano a ratat incredibil cu poarta goală şi a tras direct în adversar. Elmas a lovit transversala, iar Napoli a pierdut al treilea mei la rând acasă.

Ştefan Radu a început pentru a doua oară ca titular în tricoul lui Lazio din acest sezon. Echipa lui Sarri a deschis scorul rapid, în minutul 3 pe terenul Veneziei. Spaniolul Pedro a punctat pentru a şaptea oară în campionat în acest sezon.

Venezia a egalat prin Francesco Forte, iar la pauză s-a intrat la egalitate.

În partea a doua Acerbi a adus-o pe Lazio în avantaj, iar Luis Alberto a stabilit scorul final cu o reuşită chiar la ultima fază a partidei. Romanii au bifat a 24-a victorie într-un an calendaristic, nou record al clubului.

Bologna a întrerupt seria de trei înfrângeri pe terenul lui Sassuolo. Vlad Chiricheş a văzut de pe bancă reuşita lui Riccardo Orsolini. Atacantul Bolognei a punctat pentru a doua oară în ultimele trei etape de Serie A. Un alt tânăr a marcat şi golul de 2 la 0.

Scoţianul Aaron Hickey a punctat pentru a patra oară în acest sezon pentru echipa lui Sinisa Mihajlovic. Paraguaianul Federico Santander a stabilit scorul final, după o greşeală o defensivei unul de neprezentare pentru Sassuolo.

Afla mai multe despre: serie avideorezumatestefan radu 

viewscnt
Articole similare