Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Miriuţă face minuni la Sibiu! Hermannstadt, de la retrogradare, în lupta pentru play-off!

VIDEO | Miriuţă face minuni la Sibiu! Hermannstadt, de la retrogradare, în lupta pentru play-off!

Hermannstadt​

Comentarii

Vasile Miriuţă a fost numit antrenor la FC Hermannstadt la mijlocul lunii octombrie, având un contract valabil până în vara anului 2019, cu posibilitate de prelungire. De la venirea sa, formaţia sibiană pare să îşi fi revenit după forma slabă de la începutul sezonului.

Vasile Miriuţă a fost numit antrenor după ce FC Hermannstadt l-a demis pe Alexandru Pelici, tehnicianul care a promovat echipa în Liga 1. Evoluţiile în primul eşalon nu au fost convingătoare, formaţia acumulând numai 8 puncte în 11 jocuri. În momentul plecării lui Pelici, Sibiul se afla pe loc retrogradabil.

La debutul său, Miriuţă a pierdut meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-2, însă evoluţiile următoare au arătat o schimbare vizibilă în jocul şi atitudinea jucătorilor de la Hermannstadt. Echipa a strâns 10 puncte în 5 jocuri cu Vasile Miriuţă pe banca tehnică, fiind acum la 5 puncte de ultimul loc care duce în play-off. Formaţia din Sibiu are 5 jocuri consecutive în toate competiţiile fără înfrângere.

Cu toate acestea, clasamentul Ligii 1 este extrem de strâns şi Sibiul este la doar un punct de locul ce duce la baraj, ocupat acum de Poli Iaşi. Se anunţă o luptă intensă pentru evitarea retrogradării şi pentru accederea în play-off.

"Eu mă gândesc cum să rămânem în Liga 1, noi avem alte obiective, să scăpăm de la retrogradare, ăsta este obiectivul nostru. Într-adevăr, suntem neînvinşi de patru jocuri, plus cel din Cupă, cu Voluntari, dar aici câştigi o dată, pierzi de două ori, eşti pe penultimul loc sau pe ultimul" , a declarat Vasile Miriuţă pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: fc hermannstadtvasile miriuţăplay-offretrogradaresibiuantrenoralexandru peliciastr giurgiuclasamentbarajpoli iaşiliga 1 

viewscnt
Articole similare