Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Naţionala Franţei a ajuns în Bucureşti. Ce a strigat un român către Deschamps. Francezul a reacţionat imediat

VIDEO | Naţionala Franţei a ajuns în Bucureşti. Ce a strigat un român către Deschamps. Francezul a reacţionat imediat

EURO 2020

Comentarii

Naţionala Franţei a aterizat la Bucureşti, unde urmează să joace cu Elveţia în optimile EURO 2020, meci programat pe 28 iunie, de la 22:00. Un suporter român i-a atras atenţia lui Didier Deschamps, după ce acesta a făcut referire la trecutul de jucător al actualului selecţioner al Franţei.

Starurile lui Didier Deschamps au aterizat încă de vineri, 25 iunie, în Bucureşti. Naţionala Franţei a venit direct de la Budapesta, acolo unde şi-a jucat meciurile din grupa F. Luni, 22 iunie, de la 22:00, francezii vor juca împotriva Elveţiei, de la 22:00, pe Naţional Arena.

Starurile Franţei au aterizat la Bucureşti. Ce i-a strigat un român lui Didier Deschamps

Delegaţia Franţei a aterizat pe aeroportul ”Aurel Vlaicu”, din Băneasa şi a fost preluată cu autocarele direct de pe pistă. Francezii au încercat să stea cât mai departe de reprezentanţii presei şi au cerut ca ziariştii să fie îndepărtaţi de hotelul la care au ales să se cazeze.

La hotel delegaţia Franţei a fost aşteptată şi de câţiva suporteri români. Unul dintre ei i-a strigat ”Forza Juve” lui Didier Deschamps, trimitere la cariera acestuia de jucător. Selecţionerul Franţei a ridicat braţul, l-a salutat, şi-a luat bagajul şi apoi a intrat în hotel.


Francezii îşi doresc o prezenţă cât mai discretă în Bucureşti şi au cerut ca reprezentanţii presei să nu fie prezenţi în preajma hotelului. Didier Deschamps ar fi trebuit să susţină şi un antrenament în această după-amiază, dar selecţionerul Franţei l-a anulat.

Francezii vor susţine sâmbătă prima şedinţă de pregătire din Bucureşti şi au ales să se antreneze pe noul stadion Arcul de Triumf. Din nou, au cerut ca jurnaliştii să nu aibă acces.

Naţionala Franţei urmează să joace contra Elveţiei, luni, de la 22:00, pe National Arena, în optimile Campionatului European. Va fi ultima partidă pe care National Arena o va găzdui la acest turneu final.

În cazul în care va trece de Elveţia, Franţa va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Spania şi Croaţia, într-o partidă care va fi găzduită de stadionul din Sankt Petersburg.

 

viewscnt
Articole similare
Cum s-au cunoscut Simona Halep și Toni Iuruc. Dezvăluiri de senzație despre începutul...