Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Pancu a luat foc după înfrângerea Rapidului: ”Ne credem Real Madrid. Nici Maradona nu se acomodează aici”

VIDEO | Pancu a luat foc după înfrângerea Rapidului: ”Ne credem Real Madrid. Nici Maradona nu se acomodează aici”

Fotbal intern

Comentarii

Rapid a pierdut cu 1-3 meciul cu Progresul Spartac, iar Daniel Pancu a făcut show la finalul confruntării. Tehnicianul rapidiştilor şi-a contrat conducătorii şi, pe deasupra, a anunţat că va amenda un fotbalist.

Pancu s-a enervat teribil pe unul dintre fotbaliştii săi şi a anunţat că-l va amenda pentru că l-a păcălit că poate să joace, deşi era accidentat.

E normal să apară o relaxare când toată lumea ne vede Real Madrid. Oamenii din club ne zic că avem echipă de liga a 2-a, normal să apară astfel de probleme. Am venit după 7-8 victorii în amicale, dar am avut adversari modeşti. Ne-a surprins agresivitatea adversarilor de azi. Jos pălăria în faţa lor.

Sunt singurul din clubul ăla care spune că încă nu s-a întâmplat nimic. Sunt jucători buni, talentaţi, dar Rapid e o echipă specială. O echipă absolut specială. Poţi să fii şi Maradona şi să nu te acomodezi aici. Probabil o să cunoască şi ei partea aceea a suporterilor. Pentru că de un an şi jumătate batem pe toată lumea. Practic nu ştiu despre ce e vorba. Rapid e alt club, e mai special.

Pe lângă felul în care ne-am prezentat în prima repriză sunt şi cauze obiective. Meciul începe cu 20 de minute întârziere, Drăghiceanu se accidentează la încălzire, nu am jucător valabil pentru regula de Under pe bancă. I-am spus de aseară să îmi spună dacă îl doare genunchiul, m-a asigurat că totul e ok şi va plăti pentru lucrul ăsta. Dar în primul rând sper să fie sănătos la următoarele meciuri. Nu am mai avut soluţii de under pe bancă, am schimbat sistemul din mers, am jucat cu mijlocaşii fundaşi. Oricum a fost un meci special, un meci cu încărcătură multă şi cred că dacă marcam al doilea gol în minutul 80-85 plecam cu un punct de aici, dar era nemeritat după ce s-a jucat în prima repriză”, a spus Pancu.

Afla mai multe despre: pancurapidprogresul spartac 

viewscnt
Articole similare