Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Papură stors de victoria echipei sale la Iaşi: ”Am avut emoţii şi la 3-0. Am emoţii mereu”

VIDEO Papură stors de victoria echipei sale la Iaşi: ”Am avut emoţii şi la 3-0. Am emoţii mereu”
Comentarii

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 5-2, echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.

Gazdele au marcat prin Frăsinescu ’52 şi De Iriondo ’69. Pentru Universitatea Craiova au înscris Niţu ’10, Cicâldău ’16 (penalti), Bălaşa ’22, Bancu ’82 şi Koljic ’88.

Corneliu Papură bifează al treilea succes pe banca tehnică a oltenilor în trei meciuri de la revenirea la cârma echipei din Bănie.

La finalul meciului, Papură era un antrenor fericit: ”Nu mă aşteptam cu siguranţă la un astfel de deznodământ al partidei, dar am înscris trei goluri şi ne-am relaxat. Ceea ce am vorbit la pauză nu prea s-a întâmplat pe debutul reprizei a doua. E bine că am arătat caracter şi putere de a controla în continuare jocul şi a marca. Cred că am făcut per ansamblu un meci bun, mai puţin momentele în care am primit goluri foarte uşor. Dar să luăm lucrurile pozitive, am marcat cinci goluri în deplasare, este un lucru bun” a subliniat tehnicianul Craiovei la finalul partidei.

A avut Corneliu Papură emoţii la 3-2, atunci când ieşenii au marcat de două ori la rând în partea secundă? ”Am avut emoţii şi la 3-0... am avut tot timpul emoţii, trăieşti cu emoţii pentru fiecare fază. La fotbal se putea întâmpla, puteau întoarce ei şi să înscrie pentru 5-3. Important este să lupţi şi să speri într-un rezultat pozitiv, ceea ce noi am reuşit în seara ast. Trebuia să fim mult mai concentraţi. Am avut meciul în mână, puteam să îl controlăm mult mai uşor şi să nu avem ceva emoţii în repriza a doua” a conchis antrenorul formaţiei Universitatea Craiova.

Afla mai multe despre: corneliu papură 

viewscnt
Articole similare