Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Pe cine a remarcat Dică după ultimul act al Cupei României: "Este viitorul fundaş central al echipei naţionale"

VIDEO | Pe cine a remarcat Dică după ultimul act al Cupei României: "Este viitorul fundaş central al echipei naţionale"

Farul Constanța

Comentarii

Virgil Ghiţă a fost declarat omul meciului după ce fundaşul a marcat golul de 1-1 şi a avut o intervenţie salvatoare în momentul în care Viitorul conducea.

Fotbalistul nu făcea parte din lotul primei echipe atunci când Viitorul câştiga titlul în 2017. Acum a avut o contribuţie importantă la al doilea trofeu din istoria clubului. 
 
"Este un sentiment extraordinar, mă bucur foarte mult că am reuşit să luăm Cupa, este un obiectiv împlinit şi cu atât mai mult că am ieşit omulmeciului, am înscris, dar toate astea sunt cu ajutorul echipei. Sunt pregătit pentru Euro, dacă e să fiu convocat, mă duc acolo cu gânduri bune şi sper să facem o faţă cât mai bună" a spus fotbalistul care va împlini pe 4 iunie 21 de ani. 
 
Dică l-a remarcat şi el pe Ghiţă şi îi prevede un viitor la cel mai înalt nivel. 
 
"Ghiţă din punctul meu de vedere, pentru că a fost un jucător important. A reuşit să marcheze primul gol al lor, apoi la 2-1 a avut acea intervenţie şi, din punctul meu de vedere, a fost omul decisiv. Felicitări şi lui. Se pare că va deveni unul dintre fundaşii centrali ai echipei naţionale, pentru că are calităţile necesare" a declarat fostul fotbalist al Viitorului. 
 

Afla mai multe despre: dicăhagiviitorulghiţă 

viewscnt
Articole similare