Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Pe repede înainte către WrestleMania. La Fastlane, fanii au primit ce şi-au dorit. Vezi AICI rezultatele de la ultimul eveniment PPV

VIDEO | Pe repede înainte către WrestleMania. La Fastlane, fanii au primit ce şi-au dorit. Vezi AICI rezultatele de la ultimul eveniment PPV

WWE

Comentarii

A mai rămas mai puţin de o lună până la cel mai mare eveniment din wrestling, WrestleMania 35. Fastlane a fost ultimul PPV înaintea show-ului care va avea loc pe 7 aprilie, în New York, iar fanii au rămas cu un gust plăcut.

Fastlane s-a încheiat cu reuniunea şi, totodată, victoria celor trei membri The Shield. Având în vedere că Dean Ambrose va pleca după WrestleMania, acesta refuzând să semneze prelungirea contractului cu WWE, cea mai tare grupare din ultimii şapte ani a îngropat securea războiului şi a luptat din nou împreună. Ambrose, Rollins şi Reigns au învins alianţa formată din Baron Corbin, Drew McIntyre şi Bobby Lashley. Pentru Roman Reigns, acesta a fost primul meci de la revenire, după ce a câştigat războiul cu leucemia.

E oficial. WWE se pregăteşte să aibă primul Main Event feminin la WrestleMania. Becky Lynch a învins-o pe Charlotte Flair şi va lupta împotriva Rondei Rousey şi a "Reginei" într-un triple threat match pentru titlul din Raw. Victoria irlandezei nu a fost însă una curată. Becky a câştigat prin descalificare, după ce Ronda a intervenit în meci şi a atacat-o pe "The Man".



Daniel Bryan este în continuare campion WWE. Deşi trebuia să lupte doar împotriva lui Kevin Owens, "Salvatorul planetei" s-a trezit într-un triple threat match din care a făcut parte şi Mustafa Ali, deşi toţi spectatorii şi-l doreau pe Kofi Kingston. Ajutat şi de Rowan, Bryan a făcut pin-ul pe wrestlerul cu orgini pakistaneze.

Primul meci de la Fastlane i-a supărat pe fanii din Clevland, Ohio. The Miz şi Shane McMahon au pierdut rematch-ul cu The Usos pentru titlurile tag team din din SmackDown. Ceea ce s-a petrecut la final a fost de-a dreptul şocant. Shane l-a atacat pe Miz chiar în faţa tatălului fostului său partener.

Încă o victorie şi pentru campioana din SmackDown. Asuka şi-a apărat cu succes titlul în faţa lui Mandy Rose. Victoria japonezei a venit în urma unei neînţelegeri între Mandy şi prietena ei, Sonya Deville.

La Fastlane a fost apărat şi titlul Statelor Unite. Noul campion, Samoa Joe, a făcut exact ce a făcut şi la SmackDown. A câştigat un Fatal 4-Way match din care au mai făcut parte R-Truth, Rey Mysterio şi Andrade.

Nici centurile tag din Raw nu şi-au schimbat posesorii. The Revival au câştigat meciul cu echipele formate din Bobby Roode şi Chad Gable, respectiv Aleister Black şi Ricochet. Dash Wilder l-a "numărat" pe Chad Gable, dar la final, ringul a fost curăţat de Black şi de Ricochet, noile superstaruri din NXT încheiând astfel seara în picioare.

Elias a încercat să îşi facă şi el loc pe card la Fastlane, dar totul s-a terminat extrem de prost pentru el. "The Drifter" a primit un RKO de nicăieri din partea lui Randy Orton. "Vipera" a fost şi ea atacată la rândul ei de AJ Styles, iar între cele două superstaruri se preconizează un meci de zile mari la WrestleMania 35.

Membrii The New Day au fost şi ei protagoniştii unor meciuri. Mai întâi, Xavier Woods şi Big E i-au învins în pre-show pe Rusev şi pe Shinsuke Nakamura. Apoi, Kofi Kingston s-a trezit într-un 2-on-1 handicap match, cu The Bar, acolo unde ghanezul a fost demolat de către Cesaro şi Sheamus.



Primele campioane din istoria diviziei tag team rămân cu centurile şi după Fastlane. Sasha Banks şi Bayley le-au învins pe Tamina şi pe Nia Jax. La final, "Abatorul Samoan" a distrus tot ce i-a ieşit în cale. Sasha şi Bayley nu au fost singurele victime ale Niei şi Taminei, ci şi Beth Pheonix şi Natalya.

Afla mai multe despre: wwefastlaneroman reigns 

viewscnt
Articole similare