Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Răsturnare de situaţie în cazul acuzaţiilor din judo. "Nu pot să fiu finuţă. Sunt dură" Mărturia unei vicecampioane olimpice

VIDEO | Răsturnare de situaţie în cazul acuzaţiilor din judo. "Nu pot să fiu finuţă. Sunt dură" Mărturia unei vicecampioane olimpice

Sporturi

Scandalul declaraţiilor din judo e în prim plan în ultima vreme. Declaraţiile fetelor care se declară abuzate de antrenorii de la lot sunt combătute de Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică la Londra, în 2012.

În ultimele săptămâni mai multe foste componente ale loturilor judo au ieşit în presă cu acuzaţii la adresa antrenorilor pe care i-au avut la lot. S-au făcut dezvăluiri şocante în care mai multe fete au povestit că au fost bătute, agresate şi umilite. Antrenorii Florin Bercean, Gianina Andreica şi Ana Maria Mititelu sunt antrenorii despre care au vorbit fetele.

Corina Căprioriu, una dintre singurele medaliate olimpice din istoria României iese şi ea cu declaraţii, prin care le desfiinţează pe fetele care şi-au acuzat foştii antrenori. 

"Cine nu a vrut să rămână, să se antreneze, era liber să plece şi să vorbească, să spună absolut orice. Nimeni nu îl obliga să tacă din gură. Dacă nu rezişti unei pregătiri centralizate, unui lot olimpic, eşti liber să pleci. Nimeni nu te forţează. Sunt dură, sunt dură în antrenamente, vorbim despre un sport dur. Puteau să îşi aleagă un sport mai puţin dur, dacă voiau. Eu aşa trebuie să mă antrenez. Dacă mă antrenam uşor, nu reuşeam să obţin aceste rezultate, nu pot să fiu finuţă, vorbim despre un sport de contact.

Eu mă lupt cu cineva, nu mă lupt cu aerul. Atunci aş fi fost mai finuţă. Să lase toţi oamenii aceştia din judo, care chiar au făcut ceva pentru acest sport şi pentru ţară! Probabil sunt persoane frustrate, care acasă stau pe canapea şi analizează. N-au făcut nimic la viaţa lor şi nu ştiu ce înseamnă greul", a declarat Corina Căprioriu pentru Telekom Sport. 

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta