Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Reacţia lui Alexandru Dedu, după scandalul din hanbalul românesc: "Cazurile de dopaj nu există! E o greşeală majoră"

VIDEO | Reacţia lui Alexandru Dedu, după scandalul din hanbalul românesc: "Cazurile de dopaj nu există! E o greşeală majoră"

Handbal

Comentarii

Alexandru Dedu a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre scandalul de dopaj care a lovit handbalul românesc, cu 10 zile înainte de startul Campionatului Mondial de handbal feminin.

Totul a pornit la începutul acestei săptămâni, când Agenţia Naţională Antidoping a anunţat că trei handbaliste de la Corona Braşov sunt suspectate de utilizarea terapiei cu laser intravenos.

În urma acestui incident, selecţionerul Tomas Ryde a decis să le lase acasă pe  Laslo, Bazaliu, Buceschi şi Bucur şi să meargă la Campionatul Mondial de handbal feminin fără nicio jucătoare de la Corona Braşov.

"Luni, am primit o adresă de la ANAD în care am fost înştiinţaţi că trei jucătoare de handbal, dintre care două făceau parte din lotul echipei naţionale, sunt susceptibile de a fi practicat o procedură interzisă de către Agenţia Internaţională Antidoping.

Am fost informat că această începere de investigaţie a fost demarată de către WADA şi transmisă ANAD-ului nostru. Este primul caz de doping, mă exprim aşa cu toate că până la dovedirea acestui fapt jucătoarele sunt nevinovate, din handbal şi experienţa noastră apropo de asta tinde spre zero.

A trebuit să ne interesăm şi să vedem despre ce este vorba mai ales că, în mai puţin de 48 de ore, echipa naţională a României se urca în avion. Am demarat discuţii cu ANAD, cu Comitetul Olimpic, am apelat la doamna Narcisa Lecuşanu fiindcă este în Comitetul Executiv al IHF şi îi muilţumesc pe această cale. Dar, într-adevăr, procedura este interzisă de către WADA.

Ca atare, s-a luat decizia imediată ca cele două sportive deja convocate să nu mai facă parte din lotul României pentru Campionatul Mondial. Ulterior, a doua zi, au apărut suspiciuni suficient de întemeiate apropo de celelalte două componente de la Corona Braşov care ar fi făcut această procedură.

Politica federaţiei, a COSR, a CIO este foarte clară apropo de aceste lucruri, s-a luat decizia ca şi celelalte două sportive să nu facă parte din lotul României. Nu ne putem permite să se aştearnă niciun fel de umbră peste imaginea echipei naţionale şi peste imaginea României din punct de vedere sportiv. Sper din tot sufletul ca acest lucru să nu fie confirmat în demersul pe care ANAD îl întreprinde, sper din suflet ca să fie doar o eroare.

Lucrurile nu sunt deloc comode fiindcă acum vin de la Izvorani unde a trebuit să prezint un raport alături de celelalte federaţii apropo de drumul către Tokyo. Suntem puţin bulversaţi de cele întâmplate ţinând cont că valoarea fetelor care a rămas acasă este una mare. Este destul de greu să schimbi echipa cu 7 zile înainte de Campionatul Mondial. Dache a fost anunţată cu câteva ore înainte să se suie în avion, bilet de avion, echipament, cazare, nu suntem în Europa, mergem în Japonia şi sunt nişte proceduri.

Dacă s-ar fi ştiut, fiţi convinşi că nu erau la lot din primul moment jucătoarele respective. Eu habar nu am avut. Haideţi să o luăm pe alte parte. Cazurile de dopaj în handbal nu există. Eu cred că aici e o greşeală majoră făcută, nu ştiu conjunctura, în schimb, afectează grav echipa naţionala de handbal a României. Nu cred că au făcut-o tinerele, pentru că presupun că e o procedură care costă bani, habar nu am, dar e un subiect pe care trebuie să îl urmărim.

Este o controversă la nivel mondial legat de această procedură, fiindcă din câte se ştie, sau din ce a ajuns la urechile mele, procedura asta nu poate fi dovedită, nu există un aparat care să măsoare şi să cuantifice diferenţele în urma unei proceduri de genul ăsta" , a declarat preşedintele FRH, Alexandru Dedu.

Afla mai multe despre: dedu 

viewscnt
Articole similare