Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Reacţia lui Mateiu după înfrângerea de la Botoşani: ”De acolo a început nebunia”. Nicuşor Bancu acuză absenţa lui Mitriţă

VIDEO | Reacţia lui Mateiu după înfrângerea de la Botoşani: ”De acolo a început nebunia”. Nicuşor Bancu acuză absenţa lui Mitriţă
Comentarii

U Craiova a pierdut cu scorul de 2-1 la Botoşani, într-un meci care a început pe ploaie şi s-a terminat pe ninsoare. Fabbrini şi Fulop au marcat pentru gazde, în timp ce golul oaspeţilor a fost reuşit de Alexandru Mateiu.

La finalul partidei, Mateiu a explicat ce s-a întâmplat cu echipa sa şi consideră nemeritat rezultatul final al meciului: ”Prima repriză clar a lor, dar cred că nemeritat 2-0. Cu puţin noroc şi al doilea gol, dar clar prima repriză a lor, dar a doua mult a noastră. Cred că meritam, cum am jucat a doua repriză, măcar un egal. Poate nu meritam victoria, dar măcar un egal. Am jucat bine şi până în minutul 26, când am luat golul. De acolo a început nebunia, am primit al doilea gol iar pe o greşeală, incredibil. Tot timpul facem la Botoşani cadouri, tot timpul jucăm pe aceeaşi vreme, tot timpul pierdem, aşa e la Botoşani. Sperăm data viitoare când venim aici să câştigăm şi noi aici” a explicat marcatorul oltenilor din acest meci.

Mateiu spune că U Craiova nu se gândeşte momentat la titlu. Obiectivul oltenilor este conform mijlocaşului alb-albaştrilor câştigarea fiecărui meci în parte: ”Mai sunt 5 meciuri, sper să le batem pe toate şi cu siguranţă ne apropiem iar la un punct, două sau chiar putem să fim şi pe primul loc, dacă batem 5 din 5.  Noi nu gândim la titlu. Trebuie să câştigăm meci de meci şi la final tragem linie, sperăm să ne bucurăm cu un trofeu, clar”

Nicuşor Bancu: ”S-a simţit absenţa lui Mitriţă. Se simte de fiecare dată”

Internaţionalul Craiovei, Nicuşor Bancu a mărturist că echipa sa a resimţit absenţa căpitanului şi golgeterului echipei, Alexandru Mitriţă: ”Este căpitanul nostru, cel mai bun jucător al nostru. De fiecare dată când lipseşte, se simte. În prima repriză am luat două goluri pe neatenţii în apărare, nu am făcut marcaj preventiv, aşa cum trebuia” a declarat Bancu.

În etapa viitoare, U Craiova joacă acasă cu Dunărea Călăraşi. Bancu atenţionează: ”Un meci uşor pe hârtie, dar Călăraşi a făcut meciuri bune în acest campionat, vor veni motivaţi, mai ales că vor veni pe un stadion unde se face mereu atmosferă, se simt şi ei fotbalişti, la fel şi noi”

Afla mai multe despre: nicuşor bancualexandru mateiuu craiova 

viewscnt
Articole similare