Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Reacţia superbă a lui Puşcaş, după înfrângerea cu Germania: "Am plâns, dar au fost lacrimi de mândrie"

VIDEO | Reacţia superbă a lui Puşcaş, după înfrângerea cu Germania: "Am plâns, dar au fost lacrimi de mândrie"

Echipa națională

Comentarii

Puşcaş a marcat cele două goluri ale României în semifinala cu Germania, încheiată cu victoria nemţilor, scor 4-2, apoi, după meci, atacantul a recunoscut că este mândru de evoluţia naţionalei României la Campionatul European de tineret.

Cred că toată lumea a visat, cel puţin şi eu, şi colegii mei ne vedeam în finală. Nu ştiu cât de dureros e pentru că după un asemenea meci cu Germania dacă ieşi aplaudat şi dacă românii apreciază ce ai făcut după un asemenea turneu cred că fericirea şi mândria pe care o ai înăuntru doboară orice durere. După ce am marcat cele două goluri, am simţit o mândrie incredibilă şi simt mereu în orice gol pe care îl dau.

În prima repriză, la 2-1, ei n-au avut nicio ocazie, noi stăteam incredibil pe teren, chiar simţeam că se poate. Dar ştiam că vom ajunge în momentul în care va fi greu, pentru că ei au mai avut o zi în plus, să nu găsim alibi, dar au avut şi o grupă mai uşoară. Nu mă gândeam niciodată la arbitraj, dar în acest meci eram chiar în spatele lui Ianis şi mai multe faze în care a fost fault, nu mă aşteptam să nu dea.

Cred că o mare parte dintre suporteri vor rămâne alături de noi, pentru că după un asemenea turneu orice televizor deschideai în România era meciul României. Cred că trebuie să fim aplaudaţi, să fim apreciaţi pentru ceea ce am făcut şi să fim bucuroşi pentru că România merită acest fotbal şi putem mult mai mult.

Nu voiam să mă concentrez foarte mult pe oferte, dar au fost oferte nu doar pentru mine, ci pentru toată echipa pentru că s-a văzut un fotbal la noi şi am surprins pe toată lumea. Am plâns, dar au fost lacrimi nu neapărat de durere. Au fost lacrimi de mândrie mai mult. Am muncit în acest vestiar cu asemenea colegi.  Au fost lacrimi de frustrare pentru că puteai mai mult şi te vedeai în finală. La un moment dat era clar că trebuie să plângem de fericire că am ajuns aici" , a declarat George Puşcaş.

România a fost învinsă, joi, la Bologna, cu scorul de 4-2 (1-2), de Germania, în semifinalele Campionatului European de tineret. Tinerii "tricolori" au condus la pauză, cu 2-1. Două lovituri libere în finalul meciului i-au calificat pe nemţi în finală.

Au marcat: Puşcaş '26 (p), '44 / Amiri '21, '90+4, Waldschmidt '51 (p), '90

Afla mai multe despre: romaniaeurogermania 

viewscnt
Articole similare