Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Rednic, despre greşeala care a îngropat-o pe Dinamo: "Doar la copii mai vezi aşa ceva" Reproşurile antrenorului pentru adversari

VIDEO | Rednic, despre greşeala care a îngropat-o pe Dinamo: "Doar la copii mai vezi aşa ceva"  Reproşurile antrenorului pentru adversari

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic a fost supărat pentru eroarea lui Ricardo Grigore care a fost decisivă în stabilirea învingătoarei la Mediaş. Fundaşul a fost titular în 5 dintre cele 7 meciuri din acest an ale dinamoviştilor.

Mircea Rednic a pierdut al doilea meci în 2019 ca antrenor al lui Dinamo. Ambele eşecuri au avut acelaşi scenariu, roş-albii au condus, dar adversarul a întors scorul şi a câştigat. Prima oară se întâmplase cu FC Botoşani, în urmă cu o lună. 
 
"Un meci pe care noi l-am pierdut, cu un început bun, am reuşit să şi înscriem. Am făcut greşeli inadmisibile la mijlocul terenului, am fost eliminaţi cu uşurinţă. Să fiu realist, în prima repriză adversarii noşti au jucat mai bine după ce au înscris. Apoi a venit acea greşeală copilărească, pentru că asta înveţi la copii, niciodată nu laşi mingea să cadă ca apărător central, degajezi de unde vine mingea. El a lăsat-o şi a vrut să devieze. Nici măcar nu a deviat-o, că dacă o devia, poate i-o dădea lui Parfait" a fost dezamăgirea lui Rednic. 
 
Gaz Metan a bătut-o pe Dinamo a doua oară în acest sezon. Prima victorie a fost reuşită în debutul sezonului regulat.  
 
"Trebuie să recunoaştem că am avut un adversar care astăzi a făcut cel mai bun joc de când a venit Edi la echipă. Toată lumea cu Dinamo se mobilizează, sunt mult mai agresivi, pe alocuri plângăcioşi. Asta se poate la noi. Păcat, cred că un meci egal era mult mai realist. Vine bine această pauză, pentru că sunt jucători care nu au meciuri în picioare, nu sunt puşi la punct cu pregătirea fizică" şi-a făcut planul antrenorul lui Dinamo. 
 
 

 

Afla mai multe despre: dinamoricardo grigoremircea rednicgaz metan 

viewscnt
Articole similare