Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Rezumate LaLiga. Atletico şi-a consolidat poziţia de lider în LaLiga. Barcelona a câştigat clar pe terenul lui Valladolid şi Messi l-a depăşit pe Pele!

VIDEO | Rezumate LaLiga. Atletico şi-a consolidat poziţia de lider în LaLiga. Barcelona a câştigat clar pe terenul lui Valladolid şi Messi l-a depăşit pe Pele!

La Liga

Comentarii

Atletico Madrid şi-a consolidat prima poziţie în Spania după ce a învins un rival direct la titlu. Echipa lui Simeone s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Real Sociedad. Fundaşul Hermoso a marcat primul său gol în campionat în acest sezon după o fază fixă în startul părţii secunde. Marcos Llorente a stabilit scorul final cu un şut plasat, iar Atletico are trei puncte peste Real Madrid, a doua clasată, şi un meci mai puţin.

Aproape o lună au aşteptat fanii Barcelonei o victorie categorică a favoriţilor. Care a venit în deplasarea de la Valladolid. Messi a pasat decisiv pentru Lenglet, care a deschis scorul. Braithwaite a stabilit scorul pauzei după asistul lui Dest. Messi a stabilit scorul final în repriza a doua, după o pasă genială a puştiului Pedri. Barca a scăpat fără gol primit, pentru că Ter Stegen a avut două intervenţii senzaţionale la aceeaşi fază. Catalanii s-au impus şi au urcat pe cinci în La Liga.

Cu reuşita din meciul cu Valladolid, Messi a depăşit recordul lui Pele pentru cele mai multe goluri marcate la o singură echipă de club. Argentinianul are acum 644 de goluri pentru Barca, în timp ce Pele a rămas pe doi, cu 643.

Sevilla are trei victorii în ultimele cinci etape de campionat, toate cu acelaşi scor, 1-0. La Valencia, andaluzii au punctat cu zece minute înainte de final, după un şut puternic al lui Suso, pe care Domenech n-a putut să-l deturneze. Sevilla este în zona de Europa League, însă cu un succes în restanţa pe care o are de jucat poate urca pe loc de Champions League.



Villarreal şi Bilbao au remizat pe Estadio de la Ceramica. Iniaki Williams a punctat pentru basci, cu doar a treia reuşită în aceest campionat. Submarinul galben a egalat în final: la 18 ani, Yeremy Pino a profitat de o greşeală a lui Capa şi a marcat primul său gol la seniori.

Huesca rămâne penultima în La Liga după o remiză acasă cu Levante. Gazdele au marcat primele: Ontiveros a punctat din penalty. Melero a reuşit să egaleze pentru levantini în partea a doua.

Osasuna a condus de două ori la Elche, însă a plecat de pe terenul nou promovatei cu un singur punct. Ruben Garcia a punctat după 10 minute de la startul partidei. Imediat după reluare, Fidel a egalat pentru gazde. Brasanac a adus-o din nou în avantaj pe Osasuna. Carrillo a egalat pentru a doua oară, iar cele două echipe rămân în zona periculoasă a clasamentului.

Afla mai multe despre: laligarezumate 

viewscnt
Articole similare