Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Rezumate Serie A. Inter, meci de infarct cu Atalanta! Handanovic a apărat un penalty pe final. Ibrahimovic a marcat pentru AC Milan, Lazio continuă seria incredibilă

VIDEO | Rezumate Serie A. Inter, meci de infarct cu Atalanta! Handanovic a apărat un penalty pe final. Ibrahimovic a marcat pentru AC Milan, Lazio continuă seria incredibilă

Serie A

Comentarii

A fost spectacol în etapa de Serie A, în direct la Telekom Sport!

Inter poate pierde primul loc în ultima etapă a turului din Serie A după remiza spectaculoasă de pe teren propriu cu Atalanta. Milanezii au deschis scorul după patru minute de la start. Lautaro Martinez a ajuns la 10 reuşite în acest campionat. Cea mai ofensivă echipă din Italia a revenit abia în finalul primei părţi, dar Handanovic a intervenit senzaţional la ocazia lui Toloi. După pauză, tot Atalanta a fost periculoasă. Bomba lui Malinovski a lovit însă bara. Golul egalizator a venit de la neamţul Gosens. Bergamascii puteau lua toate punctele, dar Muriel a ratat penalty-ul obţinut în final. S-a terminat 1-1, iar Juventus îşi poate recuceri tronul de lider dacă o înving pe Roma.

Lazio a ajuns la zece victorii consecutive în Serie A, dar au fost mari emoţii cu Napoli. Zielinski a avut cea mai mare ocazie a meciului, dar Ştefan Radu şi colegii săi au fost salvaţi de bară. Insigne l-a pus şi el la grea încercare pe Strakosha, care a apărat. Cu 10 minute înainte de final, Ospina a gafat incredibili, iar Di Lorenzo nu a reuşit nici el să oprească şutul lui Imobile, care a ajuns la 20 de goluri în campionat.

Zlatan s-a întors cu adevărat la Milan. La primul meci ca titular pentru diavoli, suedezul de 38 de ani a reuşit să marcheze pe terenul lui Cagliari. Ibra a punctat în repriza secundă pentru 2-0 cu o execuţie frumoasă. Milan deschisese scorul în startul părţii secunde, prin Leao. Cu acest succes, venit după trei runde de pauză, Milan a urcat pe opt în Serie A, la patru puncte de un loc de Europa League.

VIDEO cu toate rezumatele:

Afla mai multe despre: interserie aibrahimovicac milanetapa 

viewscnt
Articole similare