Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Scene ireale la Sibiu! Măldărăşanu, perplex, pe bancă, când a auzit ce se strigă din tribună, după Hermannstadt - Poli Iaşi 0-1

VIDEO | Scene ireale la Sibiu! Măldărăşanu, perplex, pe bancă, când a auzit ce se strigă din tribună, după Hermannstadt - Poli Iaşi 0-1

Superliga

Comentarii

Hermannstadt a fost învinsă de Poli Iaşi, scor 0-1, într-un meci din etapa cu numărul opt din play-out-ul Superligii. Pentru sibieni a fost doar al doilea eşec stagional de pe teren propriu.

La finalul partidei, cei peste 3000 de suporteri sibieni prezenţi la meci i-au apostrofat pe favoriţi, mulţi dintre ei acuzându-i pe jucători de non-combat.

Unii dintre fani au mers mai departe şi au susţinut în mediul online că partida a fost ”aranjată”, astfel încât Poli Iaşi să se salveze de la retrogradare.

”Ruşine să vă fie!”, a fost scandarea preferată a suporterilor de pe Stadionul Municipal.

După ultimul fluier al lui Ionuţ Coza, Marius Măldărăşanu a rămas împietrit pe banca de rezerve, resemnat după ce a auzit corul tribunelor.

  • VIDEO cu reacţia lui Măldărăşanu şi scandările publicului sibian

Ce a declarat Marius Măldărăşanu după a doua înfrângere a lui Hermannstadt de pe teren propriu

"E normal să fim supăraţi. Am pierdut acasă după mult timp. Cel mai supărat sunt pe evoluţia noastră în repriza a doua. E cea mai slabă repriză de când sunt aici. Nici prima nu a fost fantastică. Poli Iaşi, faţă de alte meciuri, a venit să aştepte greşeala noastră.

A doua repriză a fost execrabilă, d-asta am şi mutat la pauză. Am venit cu Paraschiv în faţă, cu forţă. Ne-a lipsit prima preluare, posibilitatea de a avea progresie. Am introdus şi al doilea atacant, dar prea puţin. A venit acel gol extraordinar, dar n-aveam voie să pierdem acasă.

Publicul ne-a taxat şi este normal. Când am meritat, ne-au încurajat. De data asta merităm toate apostrofările lor. (n.r - despre acuzaţiile fanilor) Nu vreau să comentez. Cine se scuză se acuză. E treaba fiecăruia să judece. Noi ştim cum suntem ca oameni, restul nu contează.

 

Este dureros. Am avut chiar un sezon bun pe teren propriu. Am acumulat un număr de puncte care să ne dea speranţe la play-off, acum ne-am salvat de la retrogradare destul de devreme, însă liniştea parcă a fost prea mare. Poate dacă eram cu cuţitul la os băgam şi azi capul în contră. Repet, e o înfrângere dureroasă, rămânem pe un loc pe care nu ni-l doream, dar mai avem o etapă.

 

(n.r - Întrebat dacă va continua la Hermannstadt) Normal că astfel de meciuri te fac să te gândeşti departe. Aşa dezamăgit am mai fost când am peirdut în minutul 90+8 la Voluntari. Suntem la cald, nu vreau să iau decizii aiurea. Normal că te gândeşti la fel şi fel de situaţii, de idei. Poate... nu ştiu ce se va întâmpla. Am contract, sunt aici, vedem ce se întâmplă", a spus Marius Măldărăşanu, după Hermannstadt - Poli Iaşi 0-1.

Afla mai multe despre: poli iaşihermannstadtsuperliga 

viewscnt
Articole similare