Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Se poate şi fără Messi. Malaga - Barcelona 0-2. Coutinho a înscris un gol superb

VIDEO | Se poate şi fără Messi. Malaga - Barcelona 0-2. Coutinho a înscris un gol superb

FC Barcelona

Comentarii

Partida dintre Malaga - Barcelona din etapa cu numărul 28 din La Liga se anunţă cea mai dezechilibrată dispută a zilei din Spania. Se joacă la 21:45 în direct pe Telekom Sport 2.

Fără Messi - învoit pentru că a devenit pentru a treia oară tată - FC Barcelona n-a avut foarte multe probleme cu Malaga. Misiunea le-a fost uşurată şi de eliminarea lui Garcia, în minutul 30, după un fault grosolan.

Barcelona s-a prezentat la Malaga fără cel mai bun jucător al său: Leo Messi. Starula argentinian a devenit pentru a treia oară tată şi a fost învoit de conducere. Dar jocul catalanilor a funcţionat şi fără Messi. Trio-ul Coutinho, Suarez, Dembele a colaborat excelent în atac şi pericolul a fost constant la poarta celor de la Malaga.

Golul nu s-a lăsat foarte mult aşteptat. În minutul 15, o centrare excelentă în careu a fost transformată în gol de Suarez. Malaga a avut câteva momente periculoase, dar tot Barcelona a înscris. De această dată, prin Coutinho, care, în minutul 28, a stârnit aplauze după un gol marcat cu călcâiul.



Însă gazdele au primit în nouă lovitură. De această dată, din interior. Garcia a făcut un fault grosolan şi a fost eliminat. Chiar şi în 10 oameni, Malaga a încercat să egaleze pe contraatac, dar n-au avut prea mult succes. Barcelona a controlat meciul şi în repriza a doua, a ratat câteva ocazii mari, dar n-a mai înscris.


Min. 90+2 S-a terminat meciul.


Min. 85 Un nou moment urât pentru Suarez. Şi-a lovit discret un adversar, dar arbitrul a văzut şi i-a acordat galben. Suarez va fi suspendat în etapa următoare pentru cumulul de cartonaşe.


Min. 70 Coutinho şi-a încercat şutul din afara careului, dar portarul advers a reţinut fără probleme.


Min. 55 Ocazie mare ratată de Umtiti.


Min. 46 A început repriza a doua.


Min. 45+1 S-a terminat prima repriză.


Min. 35 Ratare mare pentru Malaga.


Min. 30 Malaga a rămas în inferioritate numerică după ce Garcia a fost eliminat.


Min. 28 GOL FC BARCELONA! Coutinho înscrie superb, cu călcâiul.


Min. 15 GOL FC BARCELONA! Până la urmă, Suarez a reuşit să marcheze. A fost o centrare foarte bună în careu şi Suarez a înscris cu capul.


Min. 13 Cea mai mare ocazie de până acum. Suarez primeşte într-o poziţie bună, întoarce spectaculos un adversar şi trage la poartă, însă şutul n-a fost foarte bine plasat.


Min. 1 A început meciul.


Echipele de start:

  • MALAGA: Roberto - Rosales, Luis Hernandez, Miquel, Federico Ricca - Samu Garcia, Iturra, Lacen, Chory - Rolan, Youssef En-Nesyrl
  • FC BARCELONA: Ter Stegen - S. Roberto, Pique, Umtiti, Alba - Rakitic, Busquets, Coutinho - Paulinho - Suarez, Dembele
  • *Messi a devenit tată pentru a treia oară şi a fost învoit

LIVE VIDEO Malaga - Barcelona

FC Barcelona este în formă bună, însă principala preocupare este să treacă de Chelsea în Liga Campionilor. Formaţia lui Ernesto Valverde a pus nu mai puţin de opt puncte între ea şi Atletico Madrid, după ce s-a impus runda trecută în meciul direct, scor 1-0. Acum întâlneşte ultima clasată, aşa că cele trei puncte sunt aproape asigurate pentru echipa catalană. FC Barcelona reuşeşte să fie neînvinsă după 27 de partide, reuşind să câştige nu mai puţin de 21 de meciuri şi să facă şase rezultate de egalitate. În deplasare, FC Barcelona are 10 victorii şi patru egaluri, iar apărarea a mers perfect, reuşind să încaseze doar şapte goluri.

LIVE VIDEO Malaga - Barcelona

O nouă înfrângere pentru Malaga în partida cu Barcelona ar fi a 7-a consecutivă, niciodată andaluzii nu au pierdut 7 dispute la rând în prima ligă. În ultimele 12 partide au doar 2 egaluri, a mai fost o perioadă neagră în sezonul 2009 când Malaga nu mai câstiga de 13 partide. Ultima clasată Malaga, a câştigat în Decembrie 2017 la Sociedad cu 2-0, în rest andaluzii nu au mai văzut 3 puncte în restul partidelor disputate. După fiecare etapă Malaga s-a dus cu un pas în Segunda, avansul celorlalte echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării s-a majorat. Deportivo la Coruna a pierdut la Girona ieri însă tot are 6 puncte avans.  Momentan Malaga este la 8 puncte de salvarea de la retrogradare, Levante este momentan peste linie.

Afla mai multe despre: barcelonala ligamalaga 

viewscnt
Articole similare