Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Simona Halep a vorbit la revenirea în ţară despre viitorul ei antrenor. Fostul număr 1 mondial acuză o uşoară stare de oboseală

VIDEO | Simona Halep a vorbit la revenirea în ţară despre viitorul ei antrenor. Fostul număr 1 mondial acuză o uşoară stare de oboseală

Tenis

Comentarii

Simona Halep a revenit în ţară după FED Cup şi turneele de la Dubai şi Doha. Sportiva noastra va avea doar o săptămână liberă, întrucât de pe 4 martie va lua startul in turneul de la Indian Wells.

Fostul număr 1 mondial recunoaşte că resimte o uşoară stare de oboseală după experienţa de la Fed Cup: ”Am jucat un tenis destul de bun, nivelul a fost foarte ridicat, fizic am fost foarte rezistentă. Per total a fost o deplasare bună. Am simţit oboseală din cauza Fed Cup-ului pentru că m-am consumat foarte mult, aşa se întâmplă de fiecare data, dar s-a meritat” a mărturisit Simona, care regretă că nu s-a întors acasă cu echipa de Fed Cup a României: ”Îmi pare rău că nu m-am întors acasă cu echipa. Dar a trebuit să merg la Doha şi nu am avut comenta” a mai adăugat Simona.

După turneele de la Doha şi Dubai, Simona a acuzat probleme medicale, dar mărturiseşte că nu a fost vorba de ceva grav: ”Oboseală doar. Nimic altceva. Mici dureri, dar e normal la nivelul ăsta”.

Noul antrenor al Simonei este un subiect mult discutat după ce campioana noastră a anunţat că renunţă la colaborarea cu Thierry van Cleemput: ”Nu am ce să vă zic pentru că nu am niciun antrenor în momentul de faţă. Stau o săptămână, apoi plec la Indian Wells. Câteva zile de odihnă, dar o să fac pregătire fizică. Nici nu ştiu ce trebuie să se întâmple ca să fiu pe 3. Nu contează acum clasamentul, la sfârşit de an o să conteze” a mai spus Simona Halep la revenirea în ţară.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare