Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Singura veste proastă pentru Zidane, după meciul de vis făcut de Real Madrid. Căpitanul echipei ratează returul cu Juventus

VIDEO | Singura veste proastă pentru Zidane, după meciul de vis făcut de Real Madrid. Căpitanul echipei ratează returul cu Juventus

Real Madrid

Comentarii

Căpitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, singurul jucător al lui Zinedine Zidane care se afla în pericol de suspendare, a primit cartonaş galben în meciul cu Juventus, disputat marţi seară în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, şi va rata partida retur.

Fundaşul spaniol a fost sancţionat cu cartonaş galben, în minutul 55, în urma unui fault asupra lui Paulo Dybala, la marginea propriului careu de 16 metri. În acel moment, scorul era 1-0 pentru madrileni, dar deţinătoarea trofeului avea să mai marcheze de două ori.

Sergio Ramos a ajuns, astfel, la trei cartonaşe galbene în această ediţie a Ligii Campionilor, ceea ce înseamnă că nu va putea să joace în retur. În acest sezon al Ligii Campionilor, Sergio Ramos a mai primit câte un cartonaş galben în meciurile cu Tottenham Hotspur şi Paris Saint-Germain, din faza grupelor, respectiv optimile de finală.

La final, Sergio Ramos nu a părut să fie deranjat de faptul că nu va evolua în retur: "Cred că astăzi a ieşit totul aşa cum am plănuit în această săptămână în care am muncit şi a fost impecabil. Este un rezultat foarte bun pentru meciul retur şi este foarte important şi că nu am primit gol. Totul a ieşit perfect şi acum trebuie să menţinem asta şi acasă".

În schimb, Juventus nu-l va avea la dispoziţie pe Paulo Dybala, eliminat în meciul de la Torino.

Partida retur se va disputa peste o săptămână, miercuri, de la 21:45, pe stadionul Santiago Bernabeu, şi va fi transmisă în direct la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: madridramoszidane 

viewscnt
Articole similare